Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premieră absolută realizată de Barack Obama: Unde va merge preşedintele SUA

barack obama nato

Barack Obama va deveni, la începutul lui septembrie, primul preşedinte american care va efectua o vizită în Laos, pentru a participa la summitul Asiei de Sud-Est, în cadrul unui nou turneu în această regiune prioritară, care va debuta cu summitul G20 în China, a anunţat joi Casa Albă, informează AFP. Acest al 11-lea turneu al lui Barack Obama în Asia se înscrie în faimoasa "pivotare" sau "reechilibrare" a Washingtonului spre această regiune, piesă centrală a politicii externe şi economice a SUA.

La Vientiane, capitala Laosului, care asigură în acest an preşedinţia Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), Obama va participa, în perioada 6-8 septembrie, la summitul grupului regional cu SUA şi la cel al Asiei Orientale, care include marile puteri regionale: SUA, China, Japonia, Coreea de Sud, Australia, Rusia. "Etapa Laos" este în special una cu o anvergură excepţională deoarece "preşedintele Obama va fi primul preşedinte al SUA care se va deplasa" în această ţară comunistă, a subliniat Casa Albă. Şeful diplomaţiei americane, John Kerry, s-a deplasat de două ori în acest an în Laos: în ianuarie, pentru a pregăti vizita lui Obama, şi în iulie, pentru reuniuni ale ASEAN. În timpul acelor vizite, Kerry a evocat ravagiile bombelor americane în timpul războiului din Vietnam şi viitorul Asiei de Sud-Est în faţa ambiţiilor Chinei.

Din întreaga lume, Laosul este ţara care a "încasat" cel mai mare număr de bombe raportat la numărul de locuitori, după ce războiul din Vietnam s-a extins pe teritoriul său, din 1964 şi până în 1973. Washingtonul încerca atunci să taie căile de aprovizionare pentru combatanţii nord-vietnamezi. Peste două milioane de bombe au fost lansate la acea dată. Circa 30% dintre ele nu au explodat şi în jur de 50.000 de persoane au murit de la sfârşitul războiului din cauza acestora. Washingtonul şi Vientiane, care au avut relaţii foarte tensionate, au discutat în ianuarie despre o întărire a programului american de deminare şi dezamorsare a acestor bombe. Înainte de vizita în Laos, Barack Obama va participa la ultimul său summit al liderilor G20, la Hangzhou, în estul Chinei. Punctul culminant îl va constitui întrevederea sa cu preşedintele Xi Jinping. Liderii celor două prime puteri mondiale vor trece în revistă "un larg evantai de subiecte internaţionale, regionale şi bilaterale", potrivit Casei Albe, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.