DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PREMIERĂ Guvernul anunță o AMENDĂ de 100 de milioane de euro pe an pentru întârzieri la cea mai importantă autostradă - VIDEO

autostrada reparata

Studiul de fundamentare pentru construcția autostrăzii Ploiești - Comarnic - Brașov, adoptat în ședința de Guvern de miercuri, prevede o „sumă de succes" dar și o „amendă" pentru constructor, de 100 de milioane de euro pe an, în cazul devansării, respectiv în cazul întârzierii lucrărilor.

„În ședința de Guvern de astăzi, pe ordinea de zi suplimentară, a fost propus spre adoptare și a fost adoptat un proiect de Hotărâre privind studiul de fundamentare pentru autostrada București - Ploiești – Comarnic - Brașov, sau, pe scurt, autostrada Ploiești – Brașov. Este vorba despre primul proiect care va fi realizat în parteneriat public privat.

Citește și: George Maior convocat în Centrala MAE. Despre ce este vorba

Studiul de fundamentare a fost întocmit în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 39 din 2018 privind parteneriatul public privat. Din luna septembrie vor începe procedurile de atribuire și dialogul competitiv cu investitorii, astfel încât până la sfârșitul anului să aibă loc și semnarea acestui contract, iar această investiție a fost identificată drept obiectiv prioritar în cadrul Masterplanului general de transport al României. Autostrada în lungime de aproximativ 107 km va realiza legătura cu municipiul Brașov, traversând axa turistică Sinaia – Bușteni – Azuga - Predeal.

Menționez avantaje socio-economice ce decurg din construirea acestei autostrăzi, cum ar fi creșterea siguranței circulației rutiere, reducerae numărului de accidente, reducerea duratei călătoriei, îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră și a poluării fonice", a anunțat, miercuri, la finalul ședinței de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

Citește și: O mare companie românească are un nou director. Despre cine este vorba

Potrivit acestuia, durata de proiectare și de execuție a autostrăzii este stabilită la maximum 4 ani, cu începere din anul 2019, durata de operare de către investitorul privat este de 20 de ani, iar costurile totale estimate aferente realizării acestei investiții se ridică la aproximativ 1,36 miliarde euro.

Nelu Barbu a adăugat că sunt prevăzute și bonificații din partea statului dacă lucrările de execuție se finalizează în avans, dar și penalități pentru o eventuală întârziere,

Citește și: Reacție-fulger! Primăria Capitalei acuză că au fost lansate din nou minciuni în spațiul public!

„Așa cum este prevăzut în legislație, partenerul public adică statul va contribui cu 25%, iar partenerul privat cu 75% din costul investiției și costurile de întreținere și operare. În acest studiu de fundamentare sunt prevăzute bonificații din partea statului dacă lucrările se execuție se finalizează în avans, dar și penalități pentru întârzieri. Mai exact, în situația devansării lucrării perioadei de 48 de luni aferentă lucrărilor de proiectare și de execuție, partenerul privat va primi din partea partenerului public o sumă de succes echivalentă cu ponderea, într-un an, a perioadei de devansare, valoarea totală a primei de succes fiind 100 de milioane de euro pe an. În situația întârzierii finalizării perioadei de proiectare și execuție, partenerul privat pe plăti partenerului public o amendă corespunzătoare ponderii în an a perioadei de întârziere, amenda anuală fiind de 100 milioane de euro", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Citește și: Anunț important de la FISC. Ce trebuie să știe toți românii

În ședința din 24 mai, Guvernul a aprobat primul pachet de investiții strategice care vor fi realizate prin parteneriat public privat: Autostrada Ploiești - Comarnic - Brașov, autostrada Târgu Mureș - Târgu Neamț - Iași - Ungheni, autostrada București - Craiova - Lugoj, Complexul Medical "Carol Davila", care se va construi în zona de nord a Capitalei și va cuprinde Spitalul Republican, precum și proiectul privind operarea de servicii pentru cele 15 spitale din rețeaua CFR.

Citește și: Atenție! Ce se va întâmpla cu pensionarii care ar urma să aibă o pensie mai mică după aplicarea noii Legi a pensiilor .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.