Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premieră în Franța: Un restaurant vegan a primit o stea Michelin

facebook.com
mâncare vegană, restaurant

Un restaurant vegan din sud-vestul Franţei a primit o stea Michelin, prima pentru o unitate din această ţară care serveşte în exclusivitate preparate fără produse de origine animală, relatează marţi The Guardian, potrivit AGERPRES.

Claire Vallee conduce restaurantul ONA (abrevierea de la ''Origine Non Animale'') situat în oraşul Ares, în apropiere de Bordeaux, pe care l-a lansat în 2016 prin crowdfunding, cu ajutorul susţinătorilor, şi a unui împrumut de la o bancă.

"Parcă m-a lovit un tren", a declarat Vallee pentru AFP despre momentul în care a primit un apel de la Ghidul Michelin prin care a fost informată cu privire la decizia luată.

Pe lângă steaua Michelin primită luni, Vallee a câştigat şi o stea verde, pe care ghidul, supranumit "Biblia gastronomiei franceze", a introdus-o anul trecut pentru a recompensa unităţile cu practici etice semnificative.

ONA este ''primul restaurant vegan din Franţa care a câştigat o stea'', a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ghidului Michelin.

Citește și: PROBLEME pentru Gigi Becali: un transport cu medicamente INTERZISE în UE, dar care vindecă COVID-19, sunt BLOCATE în vamă

Vallee avea incluse şapte feluri de mâncare în meniul său gourmet înainte de a fi nevoită să închidă ONA din cauza restricţiilor asociate pandemiei de COVID-19. Combinaţiile sale preferate includ seminţe de pin, ciuperci boletus şi sake sau ţelină, tonka şi bere.

Băncile tradiţionale franceze i-au oferit tinerei chef un ajutor modest când a apelat la ele în căutarea unui împrumut pentru a pune bazele restaurantului. ''Au spus că perspectiva veganismului şi a alimentelor pe bază de plante este prea incertă'', a povestit ea. În plus, locaţia aleasă pentru restaurant, în zona Golfului Arcachon (Bassin d'Arcachon), pe coasta Atlanticului, nu a fost considerată suficient de promiţătoare.

Vallee a continuat să-şi asigure finanţarea prin crowdfunding, fără a avea nevoie de garanţii, şi prin Le Nef, o bancă specializată în împrumuturi pentru proiecte considerate etice.

Tânăra a recunoscut că s-a întrebat de-a lungul timpului ''dacă suntem destul de buni, deoarece gătitul pe bază de legume este dificil şi inovator''. Dar, după cum a adăugat ea: ''cel mai important lucru este să îţi placă să faci asta''.

Cu toate că în prezent este considerată o pionieră a bucătăriei vegane din Franţa, Vallee crede că pur şi simplu a călcat pe urmele altora, oferindu-l drept exemplu pe regretatul Jean-Christian Jury, care a condus restaurantul ''Mano Verde'' din Berlin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.