Premieră în învățământ: Studenții români din Cernăuți vor putea avea diplomă de absolvire de la Universitatea din Suceava

Autor: Corespondent Diaspora

Publicat: 01-04-2021

Actualizat: 01-04-2021

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay.com

Studenții români de la Universitatea din Cernăuți vor putea studia concomitent și la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, datorită unui acord semnat de cele două instituții, notează Zorile Bucovinei.
În baza acordului interinstituțional dintre Universitatea „Yurii Fedkovici” din Cernăuți și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, șefa Catedrei de filologie română și clasică, conf. dr. Cristinia Paladian, a avut o discuție cu prorectorul Universității „Ștefan cel Mare”, prof. Ștefan Purici, despre posibilitatea mobilităților academice a studenților în baza unui program de schimburi pentru studii universitare la nivel master.
Programul educațional de mobilitate academică va permite studenților de la Catedra de filologie română și clasică să studieze concomitent în programe de învățământ integrate în ambele universități și să obțină simultan două diplome de la universitatea ucraineană și universitatea europeană.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri