Premieră în România: Artă împotriva risipei alimentare la Art Safari

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 30-09-2025 14:20

Article thumbnail

Sursă foto: FBAR

Pentru prima dată în România, tema risipei alimentare devine subiect central al unei expoziții de artă. Sub titlul „Arta de a nu risipi nimic”, evenimentul este organizat de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR), cu sprijinul Edenred România și Lidl România, și marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Risipei Alimentare (29 septembrie). Expoziția poate fi vizitată la Art Safari, în Palatul Dacia-România din București, până la 5 octombrie 2025.

Potrivit Eurostat, în Uniunea Europeană se aruncă anual peste 59 de milioane de tone de alimente, echivalentul a 132 de kilograme pe persoană. România se află printre cele mai afectate țări, cu peste 6.000 de tone de hrană irosite zilnic – ceea ce înseamnă că, în fiecare minut, un camion plin cu mâncare încă bună ajunge la gunoi. La nivel individual, fiecare român aruncă, în medie, 72 de kilograme de alimente pe an, suficient pentru a hrăni un copil timp de o lună.

Expoziția aduce în prim-plan lucrări semnate de artiști consacrați, precum Nicolae Dărăscu, Samuel Mützner, Mihai Mureșan sau Adrian Ghenie, alături de instalații artistice care surprind drumul hranei de la resursă la risipă. Publicul este invitat să reflecteze la propria relație cu hrana și să răspundă la întrebarea: „Tu ce risipești cel mai des?” printr-un chestionar interactiv disponibil online.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților, parteneri și organizații neguvernamentale, transmițând mesajul că schimbarea începe la nivel individual. „Educația, conștientizarea și gesturile mici, repetate zi de zi, pot preveni risipa alimentară și pot construi o societate mai sustenabilă”, a subliniat Lelia Mancaș, Director Marketing, Comunicare și CSR la Edenred România. La rândul său, Maria Mihai, Head of Corporate Affairs la Lidl România, a evidențiat că inițiative precum expoziția de la Art Safari completează eforturile retailerului în lupta contra risipei.

„Reducerea risipei alimentare înseamnă hrană salvată, resurse folosite cu grijă și speranță acolo unde e mai mare nevoie. Continuăm această poveste. Împreună împotriva risipei alimentare, împreună împotriva sărăciei”, a transmis Romuald Bulai, președintele FBAR.

Expoziția poate fi vizitată de joi până duminică, între orele 12:00 și 21:00, la Art Safari (Palatul Dacia-România, str. Lipscani 18-20, București).

Din 2017, rețeaua celor 9 Bănci Regionale pentru Alimente a recuperat aproape 37.000 de tone de hrană, transformate în 74 de milioane de porții distribuite prin intermediul a peste 860 de ONG-uri către 325.000 de persoane vulnerabile.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri