Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premieră la Iași: Trei dintre statuile orașului vor 'vorbi' cu trecătorii

basilica.ro
Iași copii

În premieră în Iași, trei dintre statuile din oraș vor „vorbi” cu trecătorii. Primăria a anunțat că acestea vor fi echipate cu aparatură audio, iar cei care se vor apropia de statui vor putea asculta povestea acestora.

Este vorba de statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare, Obeliscul cu lei din Parcul Copou și statuia cronicarului Miron Costin din fața Filarmonicii, conform Mediafax.

Potrivit Primăriei Iași, acestea vor fi echipate cu aparatură audio, începând de miercuri.

„Dacă ne apropiem la un metru de statuia pe care dorim să o admirăm, un senzor de mișcare ne va detecta prezența și statuia ne va spune povestea sa. Vom afla informații despre sculptor, anul inaugurării, contextul în care a fost realizată, precum și multe alte detalii interesante”, a transmis primăria.

„Statuile vorbesc cu trecătorii” este evenimentul care închide proiectul „Iași Art Code”, realizat de Societatea de Studii Istorice din România, cu o finanțare de la Primăria municipiului Iași. Echipa proiectului și-a propus să realizeze o cartografiere culturală a celor mai importante monumente de for public din Iași, utilizând tehnologia informațională.

În luna noiembrie a fost lansat website-ul www.monumentediniasi.ro, care integrează o hartă GPS pe care sunt mapate cele mai relevante statui din Iași. Fiecare dintre aceste obiective culturale are o scurtă prezentare: clipuri video, texte informative și fotografii. Povestea monumentelor poate fi accesată și altfel, cu ajutorul codurilor QR atașate, temporar, de monumente. La o simplă scanare cu telefonul, vizitatorii monumentelor vor fi direcționați spre website.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.