DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

În premieră la TNB, piesa de teatru 'Adio, domnule Haffmann', o dramă cu accente comice şi suspans

basilica.ro
teatru

Spectacolul "Adio, domnule Haffmann", în regia lui Felix Alexa, va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti. Primele reprezentaţii sunt programate în zilele de 19, 20, 29 şi 30 mai, iar premiera oficială este anunţată pentru zilele de 2 şi 3 iunie.

Regizorul Felix Alexa şi scenografa Andrada Chiriac revin pe scena TNB cu această piesă, scrisă de francezul Jean-Philippe Daguerre. Jucată cu mare succes pe scenele pariziene," Adio, domnule Haffmann" a obţinut în 2018 patru premii Molière, cea mai înaltă distincţie teatrală din Franţa.

O poveste din Parisul aflat sub ocupaţie nazistă, "Adio, domnule Haffmann" prezintă pactul neobişnuit dintre un evreu şi un catolic francez, un contract moral care le va schimba destinele. Amestec de ficţiune şi realitate, spectacolul este un melanj de mici istorii intime derulate pe fundalul celui de-Al Doilea Război Mondial, o poveste care începe în 1942 şi se termină în zilele noastre, având în centrul său dispariţia unui tablou de Henri Matisse. Confiscat de nazişti şi considerat pierdut pe vecie, tabloul "Femeie şezând" s-a reîntors acasă după mai bine de 70 de ani.

"Adio, domnule Haffmann" este deopotrivă o pagină de istorie şi o poveste surprinzătoare de viaţă, o dramă cu accente comice şi suspans, în interpretarea actorilor Alexandru Potocean, Richard Bovnoczki, Alexandra Sălceanu, Emilia Popescu şi Andrei Finţi.

"Cu o structură filmică şi un ritm foarte bine dozat al scenelor, pendulând între dramatismul situaţiilor familiale şi al contextului istoric, piesa Adio, domnule Haffmann mi s-a părut ocazia perfectă pentru un exerciţiu de stil şi rigoare teatrală. Am realizat, împreună cu o echipă minunată de actori, un spectacol în care mi-am propus să descopăr infinite nuanţe umane exprimate cu intensitate maximă şi fineţe. Observând, totodată, cu tandreţe şi umor, cât de paradoxală poate deveni uneori viaţa, mai ales atunci când ne-o complicăm singuri. Spectacolul nostru este despre fiinţe fragile aruncate în vâltoarea istoriei şi a evenimentelor personale ce o iau razna. O fragilitate ce nu exclude însă forţa şi curajul", spune Felix Alexa.

Autorul Jean Philippe-Daguerre declară despre piesă: "Nu sunt evreu, precizează dramaturgul, dar antisemitismul m-a tulburat de la o vârstă fragedă, încă din şcoală. Vizita pe care am făcut-o la Auschwitz, la 14 ani, m-a bulversat. Curajul străbunicilor mei, care au ascuns evrei în pivniţa casei lor în timpul Ocupaţiei, a fost un alt motiv pentru care am scris această poveste. E important să le amintim oamenilor despre marea istorie, dacă acest lucru le va permite să-şi trăiască mai bine micile istorii şi, mai ales, să nu repete greşelile care dau naştere ororii", conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.