DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PREMIERĂ: O femeie, aleasă în fruntea Bisericii Protestante franceze

Emmanuelle Seyboldt

Pastorul Emmanuelle Seyboldt a fost desemnată sâmbătă în fruntea principalei biserici protestante franceze, care îi reuneşte pe luterani şi calvinişti, o premieră în istoria luteranilor şi reformaţilor francezi, relatează AFP.

În vârstă de 46 de ani, divorţată şi recăsătorită, în prezent pastor la Besancon, ea a fost aleasă să conducă Biserica protestantă unită a Franţei (EPUdF), la finalul unei săptămâni de sinod naţional la Lille (nord).

Vezi și: Româncă prinsă în Italia cu 32 de kilograme de cocaină în mașină

Emmanuelle Seyboldt este şi capelan al spitalelor, redactor şef al revistei protestante Echanges şi preşedintă a consiliului regional al regiunii est a Bisericii reformate din Franţa.

"Pentru noi este o bucurie, dar nu are o semnificaţie profundă", a explicat Laurent Schlumberger, care pleacă din fruntea EPUdF, născută în 2012 în urma fuziunii Bisericii reformate (calvinistă) şi a Bisericii evanghelice luterane.

Peste o treime din cei 450 de pastori ai EPUdF sunt femei, care au acces la acest statut în Franţa din 1965, în condiţiile în care biserica catolică încă nu hirotoniseşte femei, în pofida dezbaterii asupra acestui subiect.

Cu 250.000 de enoriaşi activi şi o mie de locuri de cult, EPUdF este prima biserică în cadrul protestantismului francez foarte divizat.

Vezi și: Washington Post, noi acuzații la adresa ginerelui lui Trump: Discuții cu Rusia

Circa 200 de delegaţi ai EPUdF sunt reuniţi până duminică în cadrul unei adunări care are o dimensiune comemorativă în acest an, la 500 de ani după publicarea de către Martin Luther a celor 95 de teze ale sale, punctul de plecare a unei Reforme protestante care a avut un mare impact în Franţa.

Potrivit EPUdF, 4% dintre francezi se declară apropiaţi de protestantism, în timp ce în Europa protestanţii reprezintă 25% din populaţie, iar în întreaga lume sunt peste 500 de milioane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.