Fostul preşedinte Traian Băsescu a votat duminică în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, declarând că a pus ştampila pe candidatul care în timpul campaniei electorale a afirmat constant că va menţine parcursul european al Chişinăului şi apropierea de România.
Băsescu a venit la Ambasada Republicii Moldova din Bucureşti împreună cu soţia sa, Maria, care şi-a exprimat, la rândul său, opţiunea electorală.
Atenție ȘOFERI: Trafic deviat în Capitală din cauza unui incendiu în subteran. Care este zona vizată
"Sunt cetăţean al Republicii Moldova. Am votat pentru candidatul care în toată campania a susţinut că va menţine drumul european al Republicii Moldova şi apropierea faţă de România. Categoric, în faţa alternativei Dodon sau Maia Sandu orice om care gândeşte la binele Republicii Moldova va opta pentru Maia Sandu. Dodon propune anularea acordului de asociere la UE, ceea ce înseamnă că cetăţenii Republicii Moldova îşi vor pierde dreptul la liberă circulaţie în UE. Dodon propune intrarea în Uniunea Vamală, ceea ce înseamnă sărăcie, Maia Sandu propune drumul către UE, către piaţa liberă a UE", a spus Traian Băsescu, potrivit agerpres.ro.
ATENȚIONARE din PNL: `Și fanii lui Crin votează`/ Liderii PNL tac în fața atacurilor lui Băsescu
Liderul PMP a adăugat că între Maia Sandu şi Igor Dodon este o "diferenţă uriaşă" între ceea ce propun ca soluţie de guvernare.
"Maia Sandu propune o Republică Moldova care să-şi însuşească valorile europene, pe când Dodon propune un drum către Moscova care înseamnă o guvernare de tip oligarhic. Ori, eu, ca cetăţean al Republicii Moldova, vreau valorile europene în această ţară", a mai declarat Băsescu.
Traian Băsescu a fost aşteptat în faţa Ambasadei Republicii Moldova de la Bucureşti de preşedinţii executivi ai PMP, Valeriu Steriu şi Eugen Tomac, dar şi de câteva zeci de simpatizanţi.
S-au fluturat steaguri tricolore, dar şi cel al Uniunii Europene, iar la ieşirea lui Băsescu de la urne s-a strigat: "Basarabia e România".
La solicitarea unuia dintre simpatizanţi, Băsescu şi-a arătat paşaportul de cetăţean moldovean cu ştampila "Votat".
În jurul orei 10,30, în faţa Ambasadei R. Moldova la Bucureşti aşteptau să voteze peste 50 de persoane, oameni de toate vârstele.
Comentează