Premiera spectacolului`Capra cu trei iezi` va avea loc la Teatrul `George Ciprian`pe 30 aprilie

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 26-04-2023

Actualizat: 26-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premiera spectacolului "Capra cu trei iezi" va avea loc la Teatrul "George Ciprian" pe 30 aprilie, fiind o adaptare a regizorului artistic Constantin Brehnescu după opera lui Ion Creangă, reinterpretată de către actori, astfel încât copiii care vor fi prezenţi în sală alături de părinţi să se bucure de o poveste cu happy-end.

Spectacolul este unul pentru întreaga familie, punând în lumină momente din viaţa tuturor părinţilor care se străduiesc să ofere copiilor o educaţie aleasă şi să îi ferească de pericole, conform Agerpres.

"Din punctul meu de vedere este un rol greu, chiar dacă am experienţa de mamă a unui singur "ied", aici vor mamă a trei iezi, să ştiţi că situaţiile în care am fost pusă în cadrul acestui proiect au depăşit cu mult experienţa mea de viaţă pentru că această capră este un model de mamă, un model de femeie puternică, o femeie independentă care reuşeşte să se descurce să crească ce trei copii fără a avea sprijinul soţului şi cred că este una dintre situaţiile cu care multe femei se întâlnesc în viaţa de zi cu zi. Trebuie să arătăm că femeile sunt puternice, asta face şi capra din "Capra cu trei iezi". Îi învaţă care sunt valorile, să fie ascultători, să aibă grijă unii de alţii. Pe de altă parte sunt momente dificile în care capra trebuie să ţină piept unor bărbaţi puternici aşa cum este lupul", a declarat Anda Pantiş, care joacă rolul caprei în spectacolul de pe scena teatrului din Buzău.

Regia îi aparţine actorului Ionuţ Octavian Ghinea iar din distribuţie fac parte Cristi Martin, Ionuţ Octavian Ghinea, Radu Pavel, Anda Pantiş, Felicia Cruceru şi Zabi Tudor. Pentru ca cei mici să se bucure pe deplin de un final fericit, actorii au ales ca piesa "Capra cu trei iezi" să fie reinterpretată.

"Eu sunt lupul în acest spectacol, lupul este şi clasic şi modern, am încercat să schimbăm un pic şi din limbaj, şi din gestică, îl aducem un pic în actualitate, nu mergem pe schema clasică de joc, cel puţin la personajul lupului dar şi la celelalte personaje, anumite momente de limbaj şi de muzică. Trebuie să existe şi personajul negativ să avem ce învăţa. Iezişorii nefiind ascultători până la capăt, o cam păţesc dar într-un final lucrurile se rezolvă, binele învinge întotdeauna. Am găsit şi aici o modalitate de a rezolva conflictul, adică nu putem merge pe scrierea originală, pentru că ar fi fost mult prea dură pentru copii şi am găsit o soluţie mult mai caldă şi plăcută ochiului, situaţia în care iezişorii revin", a precizat actorul Radu Pavel.

Organizatorii invită toţi părinţii alături de copii să ia parte la spectacol, fiind unul pentru toate vârstele.

"Acest spectacol are o puternică componentă educaţională pentru copii şi părinţi", a subliniat Gina Chivulescu, managerul Teatrului "George Ciprian"Buzău.

Premiera spectacolului din data de 30 aprilie se va juca cu casa închisă, în schimb piesa va fi pusă din nou în scenă pe data de 7 mai, au anunţat organizatorii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri