Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul britanic Boris Johnson şi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg cer oprirea operațiunii Turciei în Siria

wall street journal
Jens Stoltenberg

Premierul britanic Boris Johnson şi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg au afirmat marţi că operaţiunea militară a Turciei împotriva forţelor kurde din nord-estul Siriei trebuie să se încheie, a declarat o purtătoare de cuvânt a lui Johnson, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

"Prim-ministrul şi secretarul general au exprimat profunda lor preocupare pentru situaţia din nordul Siriei", a precizat purtătoarea de cuvânt într-un comunicat dat publicităţii după întâlnirea celor doi de marţi, de la Londra.

"Cei doi lideri au subliniat valoarea Turciei ca aliat în cadrul NATO şi au recunoscut rolul jucat de ea în sprijinirea refugiaţilor conflictului sirian", se mai menţionează în comunicat.

Citește și: E oficial! Vârsta de pensionare se va schimba- Cine sunt cei vizați

"Dar au fost foarte clari că operaţiunea actuală a Turciei trebuie să se încheie", subliniază textul citat.

După discuţii, Stoltenberg a declarat presei că este "profund preocupat de consecinţe", relatează Press Association.

"Sunt îngrijorat de cum poate escalada asta şi mai mult tensiunile din regiune. De cum poate destabiliza şi mai mult regiunea şi suferinţele oamenilor. Şi, nu în ultimul rând, sunt îngrijorat de consecinţele asupra câştigurilor pe care le-am avut în lupta împotriva duşmanului nostru comun, DAESH. Şi este extrem de important să păstrăm aceste câştiguri", a adăugat el.

Întrebat despre suspendarea vânzărilor de arme către Turcia de mai multe state UE, Stoltenberg a spus: "Acest lucru reflectă faptul că mulţi aliaţi în cadrul NATO sunt foarte critici şi condamnă operaţiunea militară din nordul Siriei".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.