Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul britanic David Cameron şi-a anunţat DEMISIA/ VIDEO

cameron demisie

Premierul britanic David Cameron a anunţat că demisionează după referendumul în care s-a decis ieşirea ţării din UE. Demisia va avea loc peste trei luni, Cameron dorin o predare treptată a puterii, iar negocierile cu UE să fie făcute de un alt premier.

Principalele declaraţii:

- Să fim mândri că în acest regat s-a luat o decizie majoră. Britanicii au decis, iar dorinţa lor va fi respectată. Vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine în campanie. Îi felicit şi pe cei care au fost în tabăra pro-ieşire din UE. Voinţa poporului britanic este legea pe care trebuie să o respectăm.

- Asigur bursele şi pe investitori de seriozitatea noastră. Nu vor fi schimbări imediate în modul în care călătoresc britanii şi nici în serviciile noastre.

- Vor avea loc noi negocieri cu Scoţia şi Irlanda.

- Mai presus de orice, este nevoie de hotărâre şi de angajament din partea liderilor. Sunt mândru că am fost premier timp de 6 ani. Am lucrat enorm, am făcut reforme în educaţie, am crescut şansele la viaţă, ne-am păstrat promisiunile, am asigurat restaurarea economiei britanice. Am crezut mereu că trebie să facem faţă marilor decizii.

- Am luptat în această camapanie spunând ce am crezut. Nu regret nimic.

- Ţara are nevoie de noi conducători.

- Negocierile cu UE trebuie să înceapă cu un nou prim-ministru.

Procedura de IEȘIRE din UE. Ce se întâmplă EFECTIV după votul britanicilor

UPDATE: Premierul britanic David Cameron a anunţat vineri că va demisiona din fruntea guvernului până în octombrie, după ce britanicii au votat joi la referendum în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

'Ţara are nevoie de o conducere proaspătă', a spus el, adăugând că nu i se pare corect să fie căpitanul care ghidează ţara spre următoarea ei destinaţie. Totodată, Cameron a declarat că noul prim-ministru va trebui să fie cel care ia decizia activării articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care prevede o perioadă de negociere de maximum doi ani până la ieşirea efectivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană. 

'Voi face tot ce îmi stă în puteri, în calitate de prim-ministru, să stabilizez nava în lunile care vor urma, dar nu cred că ar fi corect pentru mine să fiu căpitanul acestei nave', a spus Cameron. Premierul britanic este de părere că, momentan, nu este nevoie de un calendar precis, 'dar trebuie să ne gândim să avem un prim-ministru în exerciţiu până la începerea congresului Partidului Conservator în octombrie'. Totuşi, Cameron a apreciat că este în interesul naţiunii să existe o perioadă de stabilitate până la desemnarea unei noi conduceri. 

Şeful executivului britanic a anunţat că guvernul se va reuni luni, iar guvernatorul Băncii Angliei va face o declaraţie cu privire la măsurile pe care urmează să le ia. Cameron a spus că va da asigurări pieţelor şi investitorilor că economia britanică este 'fundamental puternică'. 

Voinţa poporului trebuie respectată, a mai spus premierul britanic David Cameron, care i-a felicitat pe cei care au luat parte la campania Leave (susţinătorii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană) şi i-a invitat pe cei din tabăra Remain (susţinătorii menţinerii Marii Britanii în Uniunea Europeană) să facă să funcţioneze tranziţia. Şeful executivului de la Londra i-a asigurat pe britanicii care trăiesc în Europa şi pe europenii care trăiesc în Marea Britanie că nu va exista o schimbare imediată. 

În fine, premierul britanic a anunţat că va participa la summitul Consiliului European de săptămâna viitoare.

Vezi și: ȘOC pe piața valutară: Lira sterlină a luat-o RAZNA

Citește și: Se cere referendum pentru IEȘIREA unor alte țări IMPORTANTE din Uniunea Europeană

Citește și: Reacția Germaniei, după rezultatul referendumului: La naiba! O zi proastă pentru Europa

Citește și: Mișcare-surpriză după Brexit: Irlanda de Nord poate lăsa Marea Britanie pentru Irlanda unită

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.