Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul britanic se crede victima unui complot: Planurile pe care UE și aleșii Regatului Unit le ticluiesc, în viziunea lui Boris Johnson

Agerpres
Boris Johnson

Noul premier britanic Boris Johnson a denunţat miercuri o ”colaborare teribilă” între aleşi din ţara sa şi Uniunea Europeană (UE), care îl împiedică, apreciază el, să renegocieze acordul Brexitului, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Există o colaborare teribilă, în curs, între oameni care cred că pot să blocheze Brexitul în Parlament şi prietenii noştri europeni”, a declarat el într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri în direct cu navigatori pe Facebook.

”Prietenii noştri europeni nu mişcă (...). Ei nu fac niciun compromis privind acordul retragerii, chiar dacă a fost respins de trei ori”, a subliniat el în intervenţia sa, de aproximativ 15 minute, vizionată de aproximativ 7.500 de navigatori conectaţi.

Citește și: Vești pentru bucureșteni! Cum va funcționa tramvaiul 41

”Ei ţin de fiecare literă, de fiecare virgulă din acord (...), pentru că ei cred că Brexitul poate fi blocat în Parlament”. ”Cu cât continuă asta, cu atât este mai probabil să fim obligaţi să plecăm printr-un Brexit fără acord”, a apreciat el.

Şeful Guvernului, care i-a succedat Theresei May la 24 iulie, a dat din nou asigurări că Regatul Unit va părăsi UE la 31 octombrie, ziua prevăzută a Brexitului, indiferent dacă va reuşi sau nu să renegocieze acordul încheiat de fostul premier cu Bruxellesul.

El nu a îndepărtat posibilitatea unei suspendări a Parlamentului, menită să-i împiedice pe deputaţi să blocheze o ieşire fără acord.

Însă acest scenariu se confruntă cu o opoziţie puternică.

Citește și: Declarații făcute de Eugen Teodorovici! ‘Dragnea a făcut multe lucruri bune’

”Dacă există vreo tentativă de ocolire sau de sărire sau - Dumnezeu să ne apere! - de suspendare a Parlamentului (...), mă voi bate cu toate forţele pentru a o împiedica”, a declarat marţi seara John Bercow, preşedintele Camerei Comunelor.

Fostul ministru al Finanţelor Philip Hammond a avertizat, la rândul său, că un Brexit fără acord (”no deal”) ”ar fi o trădare a rezultatului referendumului din 2016”, în care tabăra în favoarea divorţului a obţinut o victorie cu aproape 52% din voturile exprimate.

”A pretinde că alegătorii favorabili unei ieşiri din UE au votat pentru un Brexit dur fără acord este o travestire a adevărului”, scrie el într-un edotorial publicat în ediţia de miercuri a ziarului The Times.

În campania în vederea referendumului, condiţiile divorţului nu au făcut obiectul dezbaterii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.