Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul britanic Theresa May a anunţat că nu va accepta un acord privind Brexitul 'cu orice preţ', în contextul împotmolirii negocierilor

reuters
Theresa May

Premierul britanic Theresa May a anunţat marţi că nu va accepta un acord privind Brexitul ”cu orice preţ”, în contextul împotmolirii negocierilor în problema frontierei irlandeze, relatează The Associated Press, informează News.ro.

May şi-a informat Cabinetul cu privire la progresele înregistrate în vederea ajungerii la un acord asupra divorţului cu Uniunea Europeană (UE).

Negocierile sunt blocate în căutarea unei modalităţi care să nu conducă la instalarea unor puncte vamale sau altor controale la frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, un stat membru UE.

Cele două părţi lucrează la soluţii implicând un regim vamal comun regatului şi Uniunii.

Însă May este supusă unor presiuni, de către membri ai Guvernului, să nu accepte o soluţie care să lege regatul de Uniune prin reglementări comerciale europene pe termen nedeterminat după ce o părăseşte.

Ea le-a spus miniştrilor că este convinsă că se va ajunge la un acord, dar că, ”în pofida faptului că regatul este necesar să vizeze să obţină un acord cu privire la o retragere cât mai curând posibil, acest lucru nu trebuie făcut cu orice preţ”.

Cu mai puţin de cinci luni înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea, la 29 martie, May este presată de timp să ajungă la un acord care să fie acceptat atât de către Guvernul său conservator - împărţit pe această temă -, cât şi de către celelalte state membre UE.

Negociatorul-şef al UE Michel Barnier a anunţat că cele două echipe nu s-au apropiat încă de un acord.

”Există în continuare divergenţe reale asupra modului de garantare a păcii în Irlanda, şi anume să nu existe frontiere în Irlanda şi să se protejeze, totodată, integritatea pieţei unice”, a declarat Barnier pentru postul belgian RTBF.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.