Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vecinii de la sud de Dunăre pun presiune! Premierul bulgar cere în faţa Parlamentului European intrarea ţării sale în Schengen

nikolai denkov

Vecinii de la sud de Dunăre pun presiune! Premierul bulgar cere în faţa Parlamentului European intrarea ţării sale în Schengen

Vecinii de la sud de Dunăre pun presiune! Premierul bulgar cere în faţa Parlamentului European intrarea ţării sale în Schengen

Premierul bulgar Nikolai Denkov a cerut miercuri, într-un discurs în plenul Parlamentului European, intrarea ţării sale în spaţiul Schengen şi a susţinut că odată cu aderarea Bulgariei la acest spaţiu european de liberă circulaţie frontierele UE vor fi "mai bine protejate", relatează agenţia EFE.

"Bulgaria a îndeplinit toate criteriile pentru aderarea la spaţiul Schengen. Orice nouă amânare a aderării noastre este inacceptabilă şi nu poate fi înţeleasă de poporul bulgar", a indicat Denkov.

La Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al UE desfăşurat în decembrie anul trecut Austria s-a opus prin veto aderării Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, invocând controlul insuficient al frontierei externe a UE care a permis în anul 2022 intrarea pe teritoriul austriac a circa 75.000 de migranţi care nu au fost înregistraţi anterior în nicio altă ţară din UE prin care au trecut, potrivit guvernului austriac. Olanda s-a opus de asemenea aderării Bulgariei, acuzând corupţia din această ţară. Aderarea celor două ţări la Consiliul JAI se află acum pe ordinea de zi provizorie a Consiliului JAI care se va desfăşura pe 4 şi 5 decembrie.

"Nu există argumente pentru neacceptarea Bulgariei în spaţiul Schengen. Cu Bulgaria în Schengen, frontierele europene vor fi mai bine protejate şi Europa va fi mai puternică", a insistat premierul bulgar în discursul său în faţa europarlamentarilor.

Pe de altă parte, Denkov a mai spus că Europa "trebuie să fie puternică" şi "unită" într-o "lume foarte instabilă" şi a cerut să nu fie ignorate "provocările geopolitice", precum războiul din Ucraina, cel dintre Israel şi Hamas şi impactul regional al acestuia, tensiunile între China şi Taiwan sau conflictele armate din Africa.

Prin urmare, a continuat el, UE trebuie să se unească în jurul valorilor "conservatoare şi liberale" şi "să întoarcă spatele extremiştilor", de asemenea "să fie mai activă pe scena internaţională" şi să coopereze cu partenerii strategici, îndeosebi cu membrii NATO.

În ce priveşte migraţia, premierul bulgar a spus că "trebuie făcută o clară distincţie între refugiaţii de război şi migranţii economici", astfel încât primii să fie integraţi, iar cei din urmă repatriaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.