Anunţul Rusiei că opreşte livrările de gaze către Bulgaria care nu a dat curs cererilor de modificare a schemei de plăţi este o încălcare gravă a contractului actual şi reprezintă un şantaj, a declarat miercuri premierul bulgar Kiril Petkov, potrivit Reuters, scrie AGERPRES.
Şeful executivului bulgar a spus că Sofia îşi revizuieşte în prezent toate contractele cu concernul rus Gazprom, inclusiv pentru tranzitul de gaz rusesc către Serbia şi Ungaria, pentru că ''şantajul unilateral nu este acceptabil''.
Petkov a discutat cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, care i-a dat asigurări că Uniunea Europeană va avea un răspuns comun.
Miercuri, grupul Gazprom a anunţat că a oprit complet livrările de gaze naturale către Bulgaria, deoarece Sofia nu a plătit în ruble pentru livrarea combustibilului. Aprovizionarea va fi oprită până când vor fi efectuate plăţile, a precizat Gazprom.
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept "neprietenoase", după invadarea Ucrainei, să pună în practică o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.
Premierul bulgar s-a dezlănțuit după decizia Gazprom: 'Șantajul unilateral nu este acceptabil'
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

804
Propuneri dure de la Teheran: care sunt cele 10 puncte ale planului ce complică încheierea războiului cu SUA
804

2.673
Haos total în zona Golfului: sirenele sună în mai multe țări, după un atac puternic cu drone și rachete lansat de Iran
2.673

1.925
Cine sunt oamenii care au intermediat armistițiul SUA-Iran și ce influență au asupra lui Donald Trump
1.925

67
Phenianul lansează un nou proiectil în largul coastei sale, al doilea în două zile
67

1.897
Oficialii Israelului, nemulțumiți de armistițiul SUA-Iran venit în ultimul moment
1.897

520
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul își continuă strategia de a lovi infrastructura critică rusă
520

1.324
VIDEO Țara în care sunt cei mai mulți români vine cu o ofertă neașteptată: Casă gratis și loc de muncă. Oferta a explodat în câteva zile
1.324

4.672
Reacție de ultim moment de la Teheran: armistițiul de două săptămâni propus de Trump este acceptat pe deplin
4.672

740
Alertă în țările de la Golful Persic: măsuri de precauţie în eventualitatea unor represalii iraniene după expirarea ultimatumului lui Trump
740

4.336
Răsturnare de situație: Trump pare că s-a răzgândit în privința atacului cumplit asupra Iranului / Ultimul mesaj postat pe propria-i rețea de socializare
4.336

3.162
Reacția lui Donald Trump la informația că Iranul vrea să înconjoare centrale electrice cu tineri drept scut uman
3.162

370
Economia globală, în pericol din cauza crizei energiei: 'Este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc' / Care este 'soluția reală' a șefului AIE
370

493
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
493
















Comentează