Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Charles Michel: Belgia, ținta unor atentate 'oarbe, violente și lașe'

bruxelles atac

Belgia a fost ținta unor atentate 'oarbe, violente și lașe', a declarat marți premierul belgian Charles Michel, citat de AFP.

De ce ne-a fost frică n-am scăpat, a spus Michel, care a declarat că s-au înregistrat numeroși morți, dar și răniți, între care unii aflați în stare gravă.

Potrivit RTBF, a fost convocat Consiliul Național de Securitate al Belgiei, a anunțat cabinetul ministrului de interne Jean Jambon.

Premierul Michel și ministrul justiției Koen Jeens sunt prezenți la reuniunea centrului de criză unde urmăresc situația minut cu minut alături de reprezentanții serviciilor de securitate și ai poliției. Prezidat de premier, Consiliul național de securitate este compus din ministrul justiției, ministrul apărării Steven Vandeput, ministrul de interne și ministrul de externe Didier Reynders.

Autoritățile belgiene acționează pentru a securiza și 'alte obiective' care ar putea fi vulnerabile, a menționat premierul Charles Michel, precizând că au fost desfășurate forțe militare suplimentare și sunt efectuate controale la granițele Belgiei.

'În acest moment tragic, în acest moment întunecat pentru țara noastră, mai mult ca oricând doresc să cer fiecăruia să manifeste calm, dar și solidaritate. Ne confruntăm cu o grea încercare, cu o încercare dificilă și trebuie să înfruntăm această încercare fiind uniți', a subliniat premierul belgian, conform Agerpres.

Potrivit unui nou bilanț, atentatele de la metrou și aeroportul internațional Zaventem din Bruxelles s-au soldat cu cel puțin 26 de morți și zeci de răniți.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.