Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Croaţiei, Andrej Plenkovic, gest incredibil: A transmis condoleanţe familiei lui Praljak

Alchetron
Andrej Plenkovic

Prim-ministrul croat Andrej Plenkovic a adresat miercuri 'condoleanţe' familiei lui Slobodan Praljak, fost comandant al forţelor croate din Bosnia, decedat într-un spital din Haga după ce a ingerat otravă în sala de şedinţe a Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY), gest despre care şeful guvernului de la Zagreb a afirmat că ilustrează 'profunda nedreptate morală' comisă de instanţă, transmite AFP.

'Gestul său, la care, din nefericire, am fost martori toţi astăzi, ilustrează înainte de toate profunda nedreptate morală faţă de cei şase croaţi din Bosnia', a căror condamnare a fost confirmată în apel de instanţa de la Haga, precum şi 'faţă de poporul croat', a declarat Andrej Plenkovic, într-o conferinţă de presă, în care a exprimat 'sincere condoleanţe' familiei lui Praljak.

Slobodan Praljak, 72 de ani, a ascultat miercuri confirmarea condamnării sale la 20 de ani de închisoare pentru fapte de epurare etnică, înainte de a declara că respinge verdictul tribunalului. El a scos apoi o fiolă şi-a băut conţinutul. Avocatul său a afirmat că era vorba de otravă.

Ulterior, un purtător de cuvânt al TPIY a confirmat că Slobodan Praljak a murit într-un spital din Haga unde a fost transportat după ce 'a băut un lichid în sala de şedinţe'. 'I s-a făcut repede rău', a declarat Nenad Golcevski. Praljak, inginer şi director de teatru înainte de declanşarea războiului din Bosnia, apoi comandant al forţelor armate ale statului croat autoproclamat Herzeg-Bosna, care a luptat împotriva musulmanilor bosniaci în 1993 şi 1994, a fost citat drept unul dintre responsabilii distrugerii podului otoman de la Mostar.

Pentru mulţi croaţi, Slobodan Praljak rămâne însă un erou. Săptămâna trecută, preşedintele Kolinda Grabar-Kitarovic a scris un mesaj de omagiu, citit la promovarea unei cărţi în onoarea sa, 'Generalul Praljak'. 'Contribuţia generalului Slobodan Praljak a fost de o imensă importanţă atât pentru apărarea Croaţiei şi Bosniei împotriva agresiunii sârbe, cât şi pentru supravieţuirea poporului croat pe teritoriul său istoric în timpul războiului patriotic', a declarat Kolinda Grabar-Kitarovic.

Cu puţin timp înaintea anunţului decesului lui Praljak, preşedinta croată şi-a întrerupt 'de urgenţă' deplasarea în Islanda. Pentru Kolinda Grabar-Kitarovic, Praljak a întrupat 'adevărul pe care el l-a apărat fără odihnă după război'. Slobodan Praljak şi alţi cinci responsabili ai republicii croate Herzeg-Bosna, entitatea autoproclamată a croaţilor din Bosnia, au asistat miercuri la pronunţarea verdictului la apelul formulat împotriva condamnării lor pentru rolurile avute în războiul din 1993-1994 împotriva forţelor bosniace.

Instanţa i-a găsit vinovaţi de 'asociere criminală' în scopul creării unui stat pur croat prin intermediul unei 'epurări etnice' bazate pe o campanie de teroare. Cei şase croaţi s-au predat TPIY în 2004, conform Agerpres. Imaginea cu cea mai mare încărcătură istorică a acestui 'război în război' a fost distrugerea 'Stari Most', podul otoman din Mostar, în noiembrie 1993. Numele lui Praljak este asociat acestei distrugeri. 'Era doar un pod vechi', declara el în 2004.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.