Premierul Grindeanu s-a întâlnit cu preşedintele Iohannis/ UPDATE: Președinția confirmă

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 08-03-2017

Actualizat: 08-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat miercuri, după şedinţa de guvern, că a avut recent o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru a discuta o poziţie comună cu privire la UE.

UPDATE: Administrației Prezidențiale confirmă întrevederea dintre președinte și premier și precizează că ea a avut loc chiar în această dimineata și a fost exclusiv pe poziția comună de la Bruxelles privind viitorul UE

"Am avut discuţia cu preşedintele Iohannis, avem un punct de vedere comun şi l-a spus şi preşedintele Iohannis, l-am spus şi eu. M-am întâlnit cu preşedintele Iohannis", a declarat Grindeanu, întrebat dacă va avea o întâlnire cu preşedintele, aşa cum a sugerat marţi Liviu Dragnea.

Liderul PSD,Liviu Dragnea, a declarat marţi seara, la un post de televiziune, că, în momentul de faţă, se reaşează polii de putere în Uniunea Europeană, iar preşedintele Klaus Iohannis nu trebuie lăsat singur în această chestiune. Social-democratul a susţinut că şeful statului ar trebui să se întâlnească, înaintea reuniunii Consiliului European, cu premierul Sorin Grindeanu pentru a se pune de acord în ceea ce priveşte poziţia României în UE.

Sorin Grindeanu pleacă miercuri la Bruxelles, unde urmează să aibă o serie de întâlniri cu omologi din mai multe state şi cu lideri ai Socialiştilor Europeni.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri