Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul indian Modi va conduce un spectacol religios la inaugurarea templului zeului Rama

easemytrip.com
india steag

Un mare templu dedicat zeului hindus Rama se va deschide, luni, într-un loc din India despre care milioane de oameni cred că este locul său de naştere, în cadrul unui spectacol religios condus de premierul Narendra Modi, cu câteva luni înainte ca el să încerce să obţină un al treilea mandat la alegeri, scrie Reuters.

Construcţia tempului este o promisiune veche de 35 de ani a partidului hindu naţionalist Bharatiya Janata Party (BJP) al lui Modi şi un subiect politic controversat care a ajutat la propulsarea partidului spre importanţă şi putere, conform News.ro.

Grupări hinduse descriu ceremonia de inaugurare, care va avea loc în oraşul Ayodhya din nord, ca un apogeu al trezirii hinduse după secole de subjugare de către puterile musulmane şi coloniale.

De asemenea, ea este văzută ca o lansare efectivă a campaniei pentru realegerea lui Modi, o persoană profund religioasă, la alegerile generale care ar urma să aibă loc în mai.

Locaţia templului a fost contestată aspru timp de zeci de ani, atât hinduşii, cât şi musulmanii revendicându-l şi a fost un punct fierbinte al violenţelor după ce o mulţime hindusă a distrus, în 1992, o moschee din secolul al XVI-lea care se afla acolo.

Majoritatea hindusă din India afirmă că locaţia este locul naşterii zeului Rama şi a fost sfântă pentru ei cu mult timp înainte ca dinastia musulmană Mughal să radă un templu aflat acolo şi să construiască, în 1528, moscheea Babri Masjid.

În 2019, Curtea Supremă a dat terenul hinduşilor şi a decis alocarea unei alte parcele, separate, pentru musulmani.

Luni, Modi va participa la punctul culminant al ritualurilor de inaugurare a templului, pentru care mii de membri ai BJP şi ai afiliaţilor săi, lideri religioşi şi adepţi din toată ţara sunt aşteptaţi să se adune la Ayodhya.

Unii dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din India, actori şi personalităţi din sport au fost invitate la consacrare, au afirmat organizatorii.

Efuziune religioasă, controversă politică

”Zeul m-a făcut pe mine un instrument care să reprezinte toţi oamenii din India în timpul consacrării”, a afirmat, pe reţeaua X, Modi, la începutul celor 11 zile de ritualuri speciale de dinainte de inaugurare.

Afirmân că este ”un moment istoric” când zeul Rama îşi va lua locul în marele său templu, Modi a cerut indienilor să aprindă felinare în caselor lor şi în templele din cartiere luni seară şi să celebreze încă o dată Diwali, festivalul hindus al luminilor, care are loc de obicei în octombrie-noiembrie.

”Consacrarea tempului pare mai degrabă o lansare a campaniei pentru alegerile generale decât un ritual religios”, a afirmat Prithvi Datta Chandra Shobhi, un comentator politic care predă la Universitatea Krea din sudul Indiei.

”Premierul pare să preia rolul unui împărat care face un sacrificiu ritual major”, a spus el.

Templul a fost construit pe un teren de 1.08 hectare, în cadrul unui complex de 28,33 hectare, şi doar prima fază a sa este terminată. A doua şi ultima fază ar urma să fie finalizată în decembrie 2025.

Proiectul este estimat la 15 miliarde de rupii (181 de milioane de dolari) şi este finanţat integral din donaţii din ţară.

India a fost martora unei efuziuni emoţionale pritnre hinduşi înainte de consacrare, colonii rezidenţiale şi pieţe arborând steaguri sfinte, organizând rugăciuni speciale şi făcând planuri de a priecta evenimentul de luni pe ecrane gigantice.

Inaugurarea a provocat şi o controversă politică, principalele partide din opoziţie, inclusiv Congresul principal de opoziţie, refuzând invitaţiile de a participa şi spunând că a fost transformată într-un eveniment politic dedicat lui Modi.

Grupările musulmane nu au fost mulţumite de verdictul Curţii din 2019 prin care terenul a revenit hinduşilor, dar au afirmat că îl vor accepta ”cu umilinţă”. După aproape cinci ani, ei au arătat că au trecut peste acest lucru.

”Construcţia templului se desfăşoară conform deciziei Curţii Supreme, deci o salutăm. Nu cred că există vreun sentiment de reavoinţă în comunitatea musulmană”, a afirmat Zufar Ahmad Faruqi, şeful Fundaţiei Culturale Indo-Islamică. Aceasta construieşte o nouă moschee la Ayodhya, la circa 25 de kilometri de templu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.