Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, miercuri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegaţie a companiei Nokian Tyres, discuţiile vizând pachetele de ajutor de stat disponibile pentru marile investiţii şi deschiderea manifestată faţă de nevoile de relocare a capacităţilor industriale de producţie ca urmare a agresiunii militare ruse din Ucraina, dar şi din zona Asiei.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, cu această ocazie a fost prezentată viziunea Executivului privind importanţa acordată investiţiilor pentru dezvoltarea economică a României şi sprijinul acordat mediului de afaceri.
Sursa citată reaminteşte că Guvernul este angajat în accelerarea demersurilor de aderare la OCDE, cea mai puternică organizaţie care reuneşte economii reprezentând 90 la sută din investiţiile străine directe la nivel global.
"România a început deja procesul de adoptare a standardelor OCDE, care, alături de implementarea reformelor din PNRR, vor transforma administraţia publică şi vor facilita funcţionarea mediului de afaceri la un nivel optimizat. Am demonstrat că frontierele externe ale Uniunii Europene sunt bine păzite de România şi astfel am arătat că suntem capabili să ne asumăm şi protejarea frontierelor Spaţiului Schengen, ceea ce reprezintă cu siguranţă un atu suplimentar în atractivitatea noastră pentru investitori", a declarat premierul, citat în comunicat.
Premierul - întrevedere cu reprezentanţii Nokian Tyres; dialogul a vizat pachetele de ajutor de stat pentru marile investiţii
Explorează subiectul
Articole Similare

322
Marcel Ciolacu îl apără pe Constantin Toma: Nu e userist, e mai căpos. S-a ajuns la o linie roșie
322

1.158
Marcel Ciolacu: Cel mai bine, dacă se rupe guvernarea, e să mergem la anticipate
1.158

1.608
Ciolacu anunță singurul motiv pentru care PSD ar trebui să iasă de la guvernare. Avertismentul fostului premier: Se duce țara în cap
1.608

1.493
Marcel Ciolacu susține miniștrii PSD care boicotează reforma administrației: Suntem normali la cap? Am trecut prin recesiune și nu ne-am dat seama
1.493

1.471
Un lider liberal pune la punct PSD și pe Sorin Grindeanu: „Vorbesc despre responsabilitate, dar flirtează permanent cu populismul și chiar cu AUR”
1.471

1.386
Ministrul Agriculturii acuză că marfa Mercosur e plină de chimicale interzise în UE și modificată genetic: Noi vrem să testăm marfa!
1.386

3.933
Trei miniștri PSD resping reforma administrativă propusă de Bolojan: Florin Barbu anunță că nu votează nici bugetul pe 2026
3.933

4.647
„Ieșiți din securism!” – Mesaj dur al lui Sever Voinescu către președinte, premier și partid, despre „cel mai mare pericol pentru România”
4.647

1.599
Radu Miruță anunță ce a discutat cu Mark Rutte: Lumea se schimbă rapid!
1.599

1.934
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
1.934

4.156
Consilierul lui Nicușor Dan îl face praf pe Călin Georgescu: Vorbește sistematic și dezarticulat. Dan spune ce gândește
4.156

2.654
Consilierul lui Nicușor Dan îl pune la punct pe Bolojan: Obligarea medicilor să rămână în țară e contrară normelor UE
2.654

6.164
Prima reacție din PSD la decizia lui Nicușor Dan pe tema „Consiliului Păcii”: România nu trebuie să aleagă între UE și SUA după invitația lui Trump
6.164

















Comentează