Premierul Irlandei nu crede că se poate găsi un acord de Brexit înainte de summitul UE

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 09-10-2019

Actualizat: 09-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Irlandei, Leo Varadkar, a afirmat marți că este de părere că va fi foarte dificil să se ajungă la un acord Brexit înainte de summitul UE din 17-18 octombrie, în cadrul căruia liderii europeni urmează să discute despre ieșirea Marii Britanii din Blocul Comunitar, potrivit BBC News, potrivit Mediafax.

Șeful Guvernului de la Dublin a declarat că Marea Britanie a "repudiat" acordul de Brexit negociat de Theresa May și apoi "a pus înapoi pe masă jumătate".

"[Ei] spun că aceasta este o concesiune și, desigur, nu este cu adevărat", a adăugat premierul.

„Cu siguranță voi lucra până în ultimul moment pentru a ajunge la [un acord], dar nu cu orice preț", a mai spus Varadkar.

"Cred că va fi foarte dificil să ajungem la un acord până săptămâna viitoare", a subliniat liderul irlandez.

Liderii UE urmează să se întâlnească săptămâna viitoare la un summit la Bruxelles - aceasta este fiind ultimul eveniment de acest fel programat înainte de 31 octombrie, data la care expiră perioada de amânare a procedurii Brexit.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri