Premierul israelian Naftali Bennett a avut o întrevedere cu Olaf Scholz, după vizita la Moscova

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 06-03-2022

Actualizat: 06-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: The Jerusalem Post

Premierul israelian Naftali Bennett s-a întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz la Berlin pentru a-l informa despre discuţiile pe care le-a avut sâmbătă cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite dpa.

Bennett şi Scholz au discutat timp de o oră şi jumătate, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit. Cei doi au hotărât să rămână în legătură strânsă. Principalul lor obiectiv a rămas încheierea războiului din Ucraina "cât mai repede cu putinţă", a adăugat Hebestreit.

Citește și: Premierul Israelului l-a sunat pe Emmanuel Macron, după întâlnirea avută cu Vladimir Putin

Scholz a vizitat Ierusalimul acum trei zile, în timp ce Bennett a zburat la Berlin imediat după discuţiile avute cu Putin sâmbătă, potrivit Agerpres.ro.

Surse din guvernul israelian au declarat că Bennett a vorbit cu Putin timp de trei ore. Sursele au mai declarat că Bennett a discutat şi cu oficiali din SUA, Germania şi Franţa după vizita sa la Moscova, şi a avut o convorbire telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri