DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premierul Italiei, făcut praf de jurnalişti: Ce i se reproşează lui Matteo Renzi

matteo renzi

Summitul trilateral la care au participat luni pe insula italiană Ventotene premierul italian, Matteo Renzi, cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Francois Hollande, a arătat frumos în faţa camerelor de luat vederi, dar i-a lăsat reci pe mulţi dintre jurnaliştii participanţi la eveniment, relatează marţi agenţia DPA. Liderii primelor trei naţiuni din zona euro s-au adresat presei la bordul portavionului Garibaldi, nava amiral a marinei militare italiene ancorată luni în largul insulei Ventotene, un loc simbol al construcţiei europene. Într-o închisoare de pe acea insulă a fost deţinut pe vremea regimului fascist Altiero Spinelli, om politic considerat unul dintre părinţii fondatori ai UE şi autor al unei pledoarii în favoarea unei Europe federale.

Însă cei trei lideri au vorbit în faţa presei înaintea summitului, aşadar înainte să poată anunţa vreo decizie privind chestiuni arzătoare în Uniunea Europeană, cum ar fi Brexitul, migraţia sau stagnarea economiei. Ziariştii acreditaţi la summit au fost urcaţi la bordul portavionului cu opt ore înaintea conferinţei de presă şi la întoarcere au trebuit să facă faţă unei călătorii lungi. În plus, pe portavion ei au stat într-o sală de presă înghesuită, iar internetul şi legăturile telefonice nu au fost deplin funcţionale. 'Niciodată şi nicăieri nu am avut parte de condiţii de lucru atât de proaste', afirmă un corespondent al publicaţiei Financial Times. Se pare că numai televiziunea publică italiană RAI a fost scutită de acest coşmar logistic. Premierul Renzi şi-a cerut scuze la sfârşitul conferinţei de presă şi le-a urat jurnaliştilor să aibă la întoarcere o călătorie 'comodă'. 'Sper că veţi reuşi să vă continuaţi activitatea fără a mai avea probleme cu wifi-ul', le-a mai transmis el.

Totuşi, Asociaţia Presei Străine din Roma intenţionează să înainteze un protest formal către guvernul de la Roma, în timp ce ziarul de opoziţie Il Fatto Quotidiano a catalogat summitul de la Ventotene drept o 'croazieră europeană inutilă şi costisitoare'. Dar nu este pentru prima dată când condiţiile oferite jurnaliştilor la un eveniment găzduit de Renzi lasă de dorit. La întâlnirea avută anul trecut cu Angela Merkel la Florenţa, cei doi lideri s-au adresat presei de la Accademia Gallery, în faţa iconicei statui a lui David realizată de Michelangelo. Şi atunci locul în sine a oferit o ocazie bună pentru a face poze, dar wifi-ul nu a funcţionat, iar imediat ce Merkel şi Renzi şi-au terminat declaraţiile, jurnaliştii au fost daţi afară pentru ca muzeul să poată fi redeschis pentru vizitatori, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.