DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premierul Ludovic Orban e MULȚUMIT de vitza relansării economice, dar ATACĂ administrația: Nu își asumă riscuri

Inquam Photos - George Călin
Inquam Ludovic Orban Parlament

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că viteza de implementare a măsurilor aprobate de Guvern din Planul de relansare economică şi investiţii este una "mulţumitoare", în condiţiile unei administraţii care "nu-şi asumă riscuri, nu are spirit antreprenorial şi care foarte greu poate fi convinsă să participe cu convingere în acest proces".

TOPUL ELITELOR: București, Ilfov și Timiș sunt cele mai puternice județe din România în fucție de cifa de afaceri

"Am adoptat zeci de măsuri într-un interval de timp extrem de scurt, măsuri care sunt aplicate în premieră, care nu au mai fost aplicate, scheme de ajutor de stat, pentru că aproape toate măsurile adoptate sunt scheme de ajutor de stat care au trebuit aprobate de Comisia Europeană. Pe fiecare din aceste scheme pe care am asigurat finanţarea a trebuit să aşteptăm 2-3 luni, 5 luni, 6 luni, pentru că, altfel, dacă nu am fi primit aprobarea Comisiei Europene, banii ar fi fost daţi degeaba, companiile ar fi trebuit să returneze banii. Ne mişcăm într-o viteză mulţumitoare, din punctul meu de vedere, cu atât mai mult cu cât avem o birocraţie, o administraţie care nu-şi asumă riscuri, care nu are spirit antreprenorial şi care foarte greu poate fi convinsă să participe cu convingere în acest proces", a explicat Ludovic Orban la dezbaterea online "Upgrade Romania - Planul de repornire a economiei la şase luni de criză pandemică", organizată de DC Media Group.

El a spus că "nu există niciun motiv de natură electorală care să împiedice punerea în aplicare a Planului de relansare economică şi investiţii".

Premierul s-a referit şi la programul de finanţare a IMM-urilor din domenii afectate de pandemie.

"Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a demarat implementarea programului de finanţare pentru IMM-uri din miliardul de euro rezultat din utilizarea creşterii flexibilităţii fondurilor europene. Sigur că nu este total în conformitate cu solicitările venite din mediul de afaceri. Noi, acolo, am gândit să susţinem, în special, zonele economice cele mai afectate de restricţiile impuse în perioada pandemiei şi aşa am stabilit, să spun, codurile CAEN, pentru companiile care pot să beneficieze de aceste finanţări. Nu putem să mulţumim toată lumea, evident, dar avem şi alte programe prin care putem să susţinem mediul de afaceri. Nu poţi, întotdeauna, să satisfaci toate solicitările", a afirmat Orban.

El a adăugat că PNL poate discuta cu "orice partener raţional care are luciditate şi care ţine de cont de realităţile economice".

"Nu putem să dialogăm cu un partid care impune, printr-o majoritate conjuncturală, legi şi decizii care riscă să arunce în aer economia românească, ţara. (...) Când nu ai cu cine să dialoghezi, degeaba încerci să dialoghezi. În ceea ce ne priveşte pe noi, suntem hotărâţi să implementăm Planul de relansare economică (...) în conformitate cu gândirea pe care am avut-o, care este o gândire care se bazează pe câteva principii simple - utilizarea fondurilor europene, pentru că este o resursă aflată la dispoziţia României, care, din păcate, a fost neglijată de guvernele anterioare; accentul pus se vede foarte clar prin comparaţia între fondurile europene absorbite de guvernul pe care-l conduc în 10 luni - 2,7 miliarde -, comparativ cu cele 10 luni anterioare ale guvernării PSD, care a absorbit mai puţin de 1,1 miliarde", a completat Orban.

Şeful Executivului a mai spus că un alt pilon al Planului de relansare economică se axează pe investiţii, menţionându-le pe cele în infrastructura de transport.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.