Premierul Pakistanului, Imran Khan, îl îndeamnă pe Donald Trump să reia negocierile cu insurgenţii talibani afgani

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 23-09-2019

Actualizat: 23-09-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Pakistanului, Imran Khan, i-a cerut luni preşedintelui SUA, Donald Trump, să reia dialogul cu insurgenţii talibani în scopul ajungerii la un acord politic în Afganistan, relatează site-ul cotidianului Le Figaro, potrivit MEDIAFAX.

Citește și: Misterul a fost elucidat! De ce nu l-au reținut polițiștii pe olandezul ucigaș la plecarea de pe aeroport

"Mă voi întâlni cu preşedintele Donald Trump în cursul zilei şi îi voi spune că nu există o soluţie militară la acest conflict", a declarat Imran Khan.

"Timp de 19 ani nu aţi reuşit să obţineţi victoria militară, nu veţi reuşi nici în următorii 19 ani", a subliniat premierul Pakistanului.

Citește și: Gigi Becali și-a chemat fina în fața judecătorilor- Suma uriașă pe care i-o datorează Gabriela Firea

Donald Trump a promis "încheierea războaielor nesfârşite", inclusiv conflictului din Afganistan, iniţiat imediat după atentatele din 11 septembrie 2001. Negocierile Washingtonului cu insurgenţii talibani afgani sunt suspendate după o serie de atentate produse în Afganistan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri