DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premierul palestinian mulţumeşte României pentru decizia de a nu muta Ambasada din Israel la Ierusalim: 'Liderii români să lase acest subiect în urmă'

Youtube
dancila-netanyahu-israel

Premierul palestinian, Mohammad Shtayyeh, a declarat miercuri, într-un briefing pentru jurnalişti români, că mulţumeşte României pentru decizia de a nu muta Ambasada din Israel la Ierusalim şi că face apel la liderii de la Bucureşti să lase acest subiect în urmă, potrivit agerpres.ro.

Întrebat dacă are încredere că decizia de la Bucureşti este definitivă, el a răspuns că da.

Citește și: Eugen Teodorovici îi dă prima sarcina noul preşedinte al ANAF! Ce va avea de făcut Mirela Călugăreanu

"Avem încredere în români, bineînţeles că avem şi când ni s-a spus că ambasada nu va fi mutată, sperăm că ambasada nu va fi mutată, dar, bineînţeles, în politică lucrurile se schimbă. Sperăm că această mişcare politică nu avea loc şi fac apel la liderii români să lase acest subiect în urmă şi să nu îl mai abordeze, fiind în armonie cu poziţia Uniunii Europene, cu poziţia noastră şi cu cea internaţională. Dacă cineva doreşte să îi facă plăcere preşedintelui Trump, preţul să nu fie plătit cu o monedă palestiniană", a subliniat premierul.

El a afirmat că mutarea ambasadei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim este "un mesaj politic greşit".

Citește și: Preşedintele Klaus Iohannis propune modificarea legii electorale:Autorităţile trebuie să ia măsurile necesare

"Mulţumim României, care a decis să nu mute ambasada la Ierusalim. Apreciem acest fapt şi vă spun de ce: mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim este un mesaj greşit, este un mesaj politic greşit, deoarece israelienii au acceptat faptul că Ierusalimul este pe masa negocierilor. Nimeni nu trebuie să ia măsuri unilaterale vizavi de Ierusalim, deoarece este un teritoriu ocupat, iar Europa are o poziţie clară legat de acest aspect şi nimeni nu trebuie să se abată de la direcţie, deoarece, în prezent, autorităţile române care au decis să nu mute ambasada sunt de partea păcii şi dreptăţii", a afirmat Mohammad Shtayyeh.

Citește și: A ieșit la iveală! Cât de sănătoase sunt roșiile din „Programul Tomata“

La sfârşitul lunii mai, premierul Viorica Dăncilă afirma că decizia mutării Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim aparţine preşedintelui Klaus Iohannis.

"După cum ştiţi, eu mi-am exprimat public decizia. Decizia aparţine preşedintelui României. Ştiţi foarte bine că mutarea unei ambasade este decisă de către preşedintele României. Părerea mea este că trebuie să existe o decizie politică. Eu am declarat în SUA, la Washington, mi-am spus punctul meu de vedere, dar dacă vă uitaţi pe declaraţia de atunci, am spus în consens şi cu respectarea prevederilor constituţionale. Eu mi-am spus punctul meu de vedere ", declara Viorica Dãncilã.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.