DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premierul Poloniei îndeamnă națiunile din Rusia la răscoală: 'Cecenia și-ar putea obține independența, o merită'

dw.com
Mateusz Morawiecki

”Cecenia şi-ar putea obţine independenţa”, consideră premierul polonez Mateusz Morawiecki, care îndeamnă, într-un interviu acordat publicaţiei franceze LCI, şi alte „naţiuni” din Federaţia rusă care sunt, ”în închisoare” să se elibereze, potrivit news.ro.

”Există părţi ale Rusiei care sunt nişte închisori ale altor naţiuni”, a denunţat vineri şeful Guvernului de la Varşovia. ”Aceste părţi ale Rusiei ar putea fi eliberate, ca Cecenia de exemplu”, apreciază Mateusz Morawiecki. ”Ei ar putea să-şi obţină independenţa. S-au bătut pentru libertatea lor timp de secole, iar de câteva decenii de bat cu multă motivare. Eu cred că această ţară (Cecenia) îşi merită independenţa”, a subliniat premierul polonez.

Cecenia a luptat în două războaie cu Rusia, în perioadele 1994-1996 şi 1999-2009. După al Doilea Război din Cecenia, Moscova şi-a restabilit controlul federal. Această republică este condusă în prezent de către Ramzan Kadîrov, un aprig susţinător al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că le doreşte ”vecinilor noştri ruşi” ”să le fie mai bine în contextul unei ţări normale, unei dezvoltări normale şi unor relaţii normale”.

”Asta este ceea ce vor toate ţările să se întâmple cu Rusia. Din nefericire, (ceea ce se întâplă acum) nu este ceea ce aşteptam de la ei în ultimele decenii, în ultimele secole”, a subliniat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ONU anunţă arestarea unui activist pentru educaţia fetelor în Afganistan şi cere explicaţii talibanilor FLUXUL AGERPRES 12:00ECHIPE DE LEGENDĂ: „Fetele spectaculoase din Caraibe”, echipa naţională de volei feminin a Cubei (1991-2000) 11:33Vaticanul va trimite în spaţiu un discurs al papei Francisc din 2020 11:30Prim-ministrul Poloniei – primit la Palatul Victoria, de premierul Nicolae Ciucă 11:30Ciucă: Schimburile comerciale între România şi Polonia au crescut;trebuie găsite soluţii pentru echilibrarea balanţei comerciale 11:27Sate evacuate în estul Spaniei din calea unui incendiu de vegetaţie alimentat de vânt şi secetă 11:25Comunicat de presă – Peste 1200 de alergători au participat în weekend la ediţia a 4-a Timişoara 21k by SportGuru 11:24Daraban (CCIR): Trade between Romania and Poland amounted to 10.94 billion euros in 2022 11:24Virgil Popescu: România susţine dezvoltarea programului nuclear civil; decarbonizare fără energie nucleară nu se poate 11:22Vânzările de petrol rusesc către India au crescut anul trecut de 22 de ori 11:21Bucharest Stock Exchange opens higher on Tuesday Vezi mai mult Vezi mai putin CELE MAI CITITE DIN POLITICA-EXTERNA acum 6 ore Rusia a lovit cu rachete supersonice anti-navă o ţintă de antrenament din Marea Japoniei acum 4 ore Regele Charles al III-lea, aşteptat miercuri în Germania în prima sa vizită de stat externă acum 14 ore Primele tancuri britanice Challenger au sosit în Ucraina acum 5 ore Kim Jong Un ordonă creşterea producţiei nucleare militare a Coreei de Nord acum 6 ore SUA: O comisie a Congresului ordonă predarea unei telegrame diplomatice confidenţiale cu privire la retragerea din Afganistan acum 15 ore Germania şi Ţările de Jos continuă integrarea militară acum 9 ore Rusia avertizează cu consecinţe grave dacă Armenia aderă la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale acum 13 ore BiH: Uniunea Europeană condamnă acţiunile conducerii Republicii Srpska ce vizează reducerea libertăţilor fundamentale

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.