Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Portugaliei, Antonio Costa, efectuează o vizită de lucru în România

news18.com
Antonio Costa

Premierul Republicii Portugheze, Antonio Costa, efectuează, joi, o vizită de lucru în România, în cadrul căreia se va întâlni cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis şi va avea o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, relatează agerpres.

Potrivit programului anunţat de autorităţi, premierul portughez va fi întâmpinat, joi dimineaţă, la Palatul Victoria, de omologul său român, pe agenda întâlnirii figurând şi o conferinţă de presă comună a celor doi înalţi oficiali.

Totodată, cei doi premieri urmează să participe şi la semnarea acordului între România şi Republica Portugheză privind cooperarea în domeniul apărării.

Ulterior, prim-ministrul Antonio Costa va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, unde va purta cu acesta o serie de convorbiri, tete-a-tete şi oficiale.

În aceeaşi zi, premierul portughez va avea la Palatul Parlamentului o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, Angel Tîlvăr şi vicepreşedintele PSD, europarlamentarul Victor Negrescu.

Joi după-amiază, şeful Executivului de la Lisabona va efectua, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă, o vizită la Batalionul 1 Instrucţie "Olt", localitatea Caracal, judeţul Olt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.