Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, îşi începe luni vizita de două zile la Bruxelles. În cadrul acesteia, şeful guvernului de la Chişinău va avea întrevederi cu mai mulţi oficiali europeni, va participa la Forumul privind extinderea europeană şi va susţine un discurs în cadrul Summitului European de Afaceri, informează MOLDPRES, conform agerpres.ro.
Astfel, agenda vizitei include întrevederi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, vicepreşedinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, dar şi cu Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Marta Kos.
Discuţiile se vor axa pe agenda de reforme şi acţiunile necesare pentru avansarea Republicii Moldova în parcursul său european, a anunţat Direcţia comunicare a guvernului de la Chişinău.
De asemenea, prim-ministrul Alexandru Munteanu va participa la Forumul privind extinderea europeană, desfăşurat în data de 18 noiembrie, sub sloganul "Prin extinderea Uniunii, asigurăm viitorul nostru'.
Premierul va susţine un discurs în cadrul Summitului European de Afaceri, care marchează cea de-a 25-a aniversare. Evenimentul va oferi o platformă de dialog pentru a identifica soluţiile necesare Uniunii Europene pentru a rămâne rezilientă, inovatoare şi competitivă la nivel global în contextul situaţiei geopolitice.
Prim-minisrul moldovean îşi va încheia vizita la Bruxelles pe 18 noiembrie, cu o întâlnire cu cetăţenii Republicii Moldova stabiliţi în Belgia.
Vizita premierului Alexandru Munteanu are loc după ce la începutul lunii noiembrie Comisia Europeană a prezentat Raportul anual privind extinderea, care confirmă cel mai înalt ritm de progres pentru Republica Moldova de la obţinerea statutului de ţară candidată. Potrivit evaluării, Chişinăul a înregistrat progrese la toate cele 33 de capitole de negocieri, dintre care 19 au avansat la un nivel superior de pregătire faţă de anul precedent.
Aceasta este cea de-a doua vizită externă a prim-ministrului Alexandru Munteanu, de la învestirea în funcţie a noului guvern. Prima vizită peste hotare a avut loc joi, 13 noiembrie, la Bucureşti, acolo unde Alexandru Munteanu a avut întrevederi cu mai mulţi oficiali.






























Comentează