Premierul Rishi Sunak atenuează măsurile de combatere a modificărilor climatice în Regatul Unit

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 20-09-2023

Actualizat: 20-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: The sun

Premierul Rishi Sunak atenuează măsurile de combatere a modificărilor climatice în Regatul Unit

Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat joi o atenuare a măsurilor de combatere a schimbărilor climatice, amânând obiectivele pentru taxarea automobilelor şi pentru încălzirea locuinţelor, informează Reuters, conform Agerpres.

Şeful cabinetului conservator de la Londra speră să menţină astfel consensul cetăţenilor pentru atingerea unui bilanţ zero al emisiilor de gaze cu efect de seră.

El a susţinut că guvernul rămâne angajat faţă de obiectivul obligatoriu legal - emisii nete zero până în 2050 - însă automobilele noi cu motoare cu combustie internă, pe benzină şi motorină, vor fi interzise doar din 2035, nu din 2030.

Totodată, introducerea treptată a pompelor de căldură în locul boilerelor pe gaz pentru încălzirea locuinţelor nu va fi impusă ca obligaţie a locatarilor de a lua măsuri de creştere a eficienţei energetice. Nu vor fi interzise noile exploatări de petrol şi gaze în Marea Nordului. Nu vor fi descurajate prin noi taxe călătoriile cu avionul.

Sunak a explicat că a stabilit noua politică deoarece Regatul Unit a făcut deja paşi importanţi pentru combaterea schimbării climei şi că este convins că guvernele anterioare s-au grăbit la stabilirea obiectivelor, fără a-şi asigura susţinerea cetăţenilor.

"Dacă vom continua pe această cale, riscăm să îi pierdem pe britanici, iar reacţia rezultată nu ar fi doar împotriva unor anumite politici, ci chiar împotriva misiunii mai largi", a spus el.

Reuters menţionează că informaţiile despre intenţiile premierului au fost întâmpinate cu dispreţ de activiştii ecologişti şi de firmele din domenii cum ar fi vehiculele electrice şi staţiile de încărcare pentru acestea, panourile solare sau producţia de energie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri