Serbia şi România sunt legate de o prietenie tradiţională, a declarat premierul sârb Ana Brnabic în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o miercuri la Belgrad cu ministrul român de externe Teodor Meleşcanu, relatează agenţia Tanjug, potrivit Agerpres.
Potrivit premierului sarb, Serbia este conştientă de faptul că legăturile strânse cu vecinii reprezintă o condiţie pentru stabilitate, progres şi dezvoltare economică, şi România ocupă în acest sens un loc semnificativ.
Într-un comunicat al biroului de presă al guvernului sârb se precizează că premierul Brnabic i-a mulţumit României pentru sprijinirea obiectivului Serbiei de integrare europeană.
La rândul său, ministrul Teodor Meleşcanu a afirmat că sprijinul va continua şi că extinderea Uniunii Europene în Balcanii de Vest va fi unul dintre cele mai importante subiecte din timpul preşedinţiei române a UE în 2019.
Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a mai sus că România va susţine în continuare integritatea teritorială şi suveranitatea Serbiei, precum şi reluarea dialogului dintre Belgrad şi Pristina.
Premierul sârb Ana Brnabic: Serbia şi România sunt legate de o prietenie tradiţională
Articole Similare

174
Ungaria privește cu invidie: România intră în jocul marilor puteri și devine hub strategic pentru 'aurul viitorului'
174

849
VIDEO Trump, ultimatum pentru armata iraniană: 'Depuneți armele sau veți înfrunta moartea sigură'
849

1.458
Erdogan, prima reacție după moartea liderului suprem iranian Ayatollah Khamenei. Turcia, cea mai preocupată de stabilitatea Orientului Mijlociu
1.458

43
Macron: Franţa îşi va întări poziţia militară în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului din Iran
43

965
Piețele globale, în alertă maximă: moartea lui Khamenei împinge petrolul spre pragul de 100 de dolari
965

100
Președintele Turciei și-a exprima tristețea față de moartea liderului suprem iranian
100

2.667
Trump, despre militarii americani uciși în Iran: „Ne așteptăm ca asta să se întâmple, se poate întâmpla în continuare” – Președintele dezvăluie calendarul războiului
2.667

2.092
VIDEO Televiziunea de stat iraniană, ținta unui atac al „inamicului americano-sionist”. Accesul ţării la internetul global a fost întrerupt
2.092

2.702
VIDEO SUA anunță distrugerea cartierului general al Gărzilor Revoluționare din Iran: 'Am tăiat capul șarpelui'
2.702

2.222
FOTO La aproape 25 de ani de la 11 septembrie, World Trade Center renaște: Turnurile gemene se reconstruiesc în New York, lipite într-o singură clădire zgârie-nori
2.222

94
Emiratele Arabe Unite au decis să închidă bursele timp de două zile, pe fondul atacurilor Iranului
94

130
Cancelarul Merz a solicitat partenerilor americani și europeni un plan pentru viitorul Iranului
130

2.643
Semnal de la Cartierul General din Europa: NATO își ajustează postura militară în contextul crizei din Iran
2.643

















Comentează