Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul slovac consideră viaţa 'normală' la Kiev, în ziua bombardamentelor ruseşti

SME.sk
Robert Fico

Premierul slovac consideră viaţa 'normală' la Kiev, în ziua bombardamentelor ruseşti

Premierul slovac, Robert Fico, a declarat că viaţa era "normală" la Kiev, marţi, în ziua în care un nou val de lovituri ruseşti a lovit capitala Ucrainei şi alte oraşe din întreaga ţară, făcând 18 morţi şi peste 130 de răniţi, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Relaţiile dintre Slovacia şi Ucraina s-au deteriorat în urma unei serii de comentarii incendiare făcute de Robert Fico, care a pus sub semnul întrebării suveranitatea Ucrainei şi a îndemnat la un compromis cu Rusia.

Şeful guvernului populist slovac urmează să se întâlnească cu omologul său ucrainean miercuri la Ujhorod, un oraş situat la frontiera dintre cele două ţări.

"De ce aş merge la Kiev când mă pot întâlni cu premierul ucrainean la Ujhorod? Nu văd diferenţa", le-a declarat Fico jurnaliştilor.

"Chiar credeţi că e război la Kiev? Să fim serioşi. Mergeţi acolo şi veţi vedea că în acest oraş viaţa este normală, complet normală", a adăugat el.

Fico s-a pronunţat adesea împotriva ajutorului militar acordat Ucrainei şi se opune sancţiunilor împotriva Rusiei.

Marţi, el a declarat că trebuie făcut totul "pentru a opri luptele".

"Dar nu le vom opri prin trimiterea de noi vagoane de arme", a insistat Fico.

Marţi, Rusia a bombardat mai multe oraşe ucrainene, omorând 18 persoane şi rănind peste 130, potrivit preşedintelui Volodimir Zelenski, citat de Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.