Premierul Slovaciei anunţă ce se va întâmpla la Summitul de la Bratislava

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 06-07-2016

Actualizat: 06-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Summitul de la Bratislava, prevăzut pentru 16 septembrie, va fi un prilej de evaluare a politicilor Uniunii Europene, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, premierul slovac Robert Fico, a cărui ţară asigură până la finalul anului preşedinţia semestrială a Consiliului UE, relatează TASR. După prezentarea priorităţilor preşedinţiei slovace a Consiliului UE (o Europă solidă economic, o piaţă unică modernă, migraţia şi o Europă angajată la nivel global), Fico a spus că există cel puţin trei domenii în care vor trebui adoptate concluzii specifice - comunicarea UE cu publicul european, tratarea ameninţărilor la adresa securităţii şi problemele sociale şi economice. ''Nu este suficient să spunem că dorim creştere economică şi socială. Aceste promisiuni devin banale pentru public'', a spus reprezentantul preşedinţiei Consiliului UE.

Premierul slovac şi-a exprimat convingerea că ţara sa va reuşi să aibă o performanţă profesionistă la conducerea Consiliului Uniunii Europene şi că experienţa celor două mandate de prim-ministru (2006-2010 şi 2012-prezent) îl va ajuta în timpul negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din UE. La rândul său, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a menţionat că există două chestiuni asupra cărora Uniunea Europeană trebuie să se concentreze în prezent - gestionarea dosarului Brexit şi ramificaţiile respective ale tratatelor europene, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri