Dacă Ucraina va cădea în mâinile Rusiei, vor urma Republica Moldova, Georgia, Balcanii de Vest şi republicile baltice, a avertizat duminică premierul sloven, Janez Jansa, fără a exclude un al treilea război mondial, relatează EFE și Agerpres.
Într-un interviu acordat presei slovene Nova24, Planet TV şi Siol, el a spus că Rusia va ataca mai întâi ţările din jurul Uniunii Europene care nu au aderat încă la UE şi la NATO, iar apoi va fi rândul ţărilor baltice.
''Acolo am avea un conflict serios şi, posibil, începutul celui de-al treilea război mondial", a spus Jansa.
Pe de altă parte, dacă Ucraina rezistă, nu va exista o escaladare şi vor avea loc negocieri, motiv pentru care apărarea Ucrainei este de o importanţă crucială pentru Europa şi pentru întreaga lume, a subliniat el.
Premierul sloven a avertizat că preşedintele rus, Vladimir Putin, ar putea încerca să provoace conflicte în Balcanii de Vest ca strategie de diversiune.
''Părţile din Balcani care nu fac încă parte din UE sunt o potenţială pradă pentru aspiraţiile lui Putin. Este posibil să incite la conflicte şi tulburări acolo pentru a ţine UE ocupată cu Balcanii, în timp ce Rusia se va concentra pe vecinătatea sa'', a apreciat el.
În Balcanii de Vest, a spus Jansa, punctele nevralgice sunt republica sârbă separatistă din Bosnia-Herţegovina, tensiunile dintre Serbia şi Kosovo şi situaţia complicată din Muntenegru.
Premierul Sloveniei nu exclude al treilea război mondial: Dacă Ucraina cade, urmează Moldova, Georgia, Balcanii de Vest şi republicile baltice
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

175
Peter Magyar prima reacție după noaptea victoriei în alegeri: Guvernul Tisza va fi "cabinetul tuturor ungurilor"
175

356
FOTO Impact devastator în Timiș: mașină spulberată de tren, șoferul a murit pe loc
356

908
De ce amenință Trump că va bloca porturile iraniene și cum ar funcționa acest lucru
908

3.937
Haos pe aeroportul din Milano: Zeci de oameni au rămas blocați, unii dintre ei au leșinat
3.937

1.555
Experții trag un semnal de alarmă îngrijorător: România ar putea fi lovită în plin de o criză alimentară
1.555

2.802
Vicepremierul maghiar al României, mesaj pentru câștigătorul alegerilor din Ungaria: Este adevărata atmosferă revoluționară!
2.802

10.604
Reacția lui Donald Trump după înfrângerea lui Viktor Orbán
10.604

1.452
Sorin Grindeanu, după rezultatul alegerilor din Ungaria: Poporul maghiar mizează pe Europa!
1.452

2.941
Conflict la cel mai înalt nivel: Trump îl atacă dur pe Papa Leon după apelul acestuia la pace. „Nu vreau un papă care îl critică pe preşedintele SUA”
2.941

1.551
A fost ales noul şef al Mossad. Cine este generalul Roman Gofman
1.551

3.805
Curățenie totală în Ungaria: Péter Magyar cere demisia 'marionetelor lui Orbán'
3.805

1.236
Meteorologii ANM au emis Cod Galben de vânt puternic: Rafale de până la 90 km/h. Cum va fi vremea în București
1.236

2.711
Obama a reacționat după înfrângerea lui Viktor Orban: 'O victorie în întreaga lume, nu doar în Europa'
2.711
















Comentează