Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul suedez Stefan Löfven, criticat pentru o vizită la mall pe 20 decembrie

AP
Stefan Lofven

Premierul suedez Stefan Löfven a ţinut prima pagină a ziarelor marţi după o vizită recentă la un centru comercial, în pofida apelului guvernului său ca suedezii să se abţină să viziteze astfel de locuri în timpul pandemiei de coronavirus, informează DPA, potrivit AGERPRES.

Cotidianul Stockholm Expressen a publicat imagini cu Löfven în mall-ul Gallerian pe 20 decembrie, după ce, cu două zile mai devreme, premierul îndemnase cetăţenii să evite vizitarea centrelor comerciale aglomerate înainte de Crăciun sau în perioada post-Crăciun pentru reduceri.

"Sper şi cred că oamenii vor realiza că situaţia e serioasă", subliniase premierul într-o conferinţă de presă la acel moment.

Un purtător de cuvânt al premierului a indicat marţi că Löfven a vizitat mall-ul "pentru a ridica un obiect pe care-l predase anterior".

Vizita a fost "planificată cu atenţie", iar Löfven "a respectat recomandările oferite de Agenţia de Sănătate Publică şi de către el însuşi pentru a evita mulţimile. Nu vă pot oferi mai multe detalii", a precizat purtătorul de cuvânt Mikael Lindstrom într-un e-mail către DPA.

Citește și: Guvernul Cîțu vrea să îngheţe venituri în 2021: indemnizația de hrană, sporuri, prime, salariile profesorilor, pensii de serviciu / LISTA COMPLETĂ

În weekend, ministrul Justiţiei, Morgan Johansson, a fost criticat după o vizită pe 26 decembrie la un mall din oraşul sudic Lund.

Johansson a mărturisit că a cumpărat un cadou de Crăciun "întârziat" pentru părinţii săi, însă şi-a cerut scuze şi a recunoscut că a dat dovadă de neglijenţă. Ministrul a precizat că a discutat despre această situaţie cu Löfven, care a calificat deplasarea sa la mall ca nepotrivită.

Guvernul Löfven a finalizat luni lucrările la un proiect de lege care i-ar spori temporar atribuţiile de combatere a pandemiei, inclusiv permiţându-i să ordone închiderea mall-urilor, transportului public, sălilor de sport şi spaţiilor culturale.

Cu 10,3 milioane de locuitori, Suedia a înregistrat până acum 428.000 de infecţii şi 8.484 de decese cauzate de noul coronavirus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.