DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premierul Victor Ponta l-a primit vineri pe şeful MI 6, John Sawers

'Cu acest prilej a fost apreciată excelenta cooperare dintre instituţiile de securitate româneşti şi britanice în prevenirea şi combaterea fenomenelor care pot afecta securitatea cetăţenilor din cele două state sau care sunt îndreptate împotriva membrilor NATO şi ai Uniunii Europene. Între aspectele de interes special se află combaterea terorismului, a terorismului informatic şi a altor forme de activităţi ilegale la nivel regional şi global. A fost efectuat şi un schimb de opinii pe teme internaţionale de actualitate', informează un comunicat de presă al Guvernului remis Agerpres. Potrivit sursei citate, în cadrul întrevederii a fost subliniată susţinerea pe care Guvernul o acordă 'consolidării dimensiunilor de cooperare specifică, la nivel instituţional, cu partenerii strategici ai României din comunitatea Euro-Atlantică'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.