DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premiile Scriitorul lunii/ Scriitorul anului, ediţia a VI-a, au fost acordate la Iaşi

Artmark
expozitie licitatie carti

Premiul „Scriitorul Anului” a fost decernat, ex aequo, eseistei şi scriitoarei Marta Petreu şi criticului Daniel Cristea-Enache, la gala care a avut loc sâmbătă, în Sala „Mozart” din Palas Mall Iaşi.

În fiecare lună, din noiembrie 2020 şi până în octombrie 2021, juriul a ales „Scriitorul Lunii”, cei doisprezece premiaţi fiind: Mihaela Mancaş, George Volceanov, Mihók Tamás, Andreea Răsuceanu, Mircea Anghelescu, Nichita Danilov, Vida Gábor, Călin Vlasie, Cristina Chevereşan, Marta Petreu, Daniel Cristea-Enache şi Cornel Nistea.

Juriul din acest an a fost format din: acad. Nicolae Manolescu - preşedinte, Ioan Holban, Mircea Mihăieş, Irina Petraş, Vasile Spiridon, Răzvan Voncu şi Mihai Zamfir, informează News.ro.

Premiul „Scriitorul Anului” a fost decernat, ex aequo, eseistei şi scriitoarei Marta Petreu, pentru volumul „Blaga, între legionari şi comunişti” (Editura Polirom), şi criticului Daniel Cristea-Enache pentru volumul „Linia de contur, II” (Editura Spandugino).

Criticul literar Daniel Cristea-Enache a dedicat Premiul „Scriitorul Lunii Septembrie” 2021 memoriei dr. Aurel Vainer, fostul Preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Premiile „Scriitorul lunii/ Scriitorul anului” sunt un proiect al Uniunii Scriitorilor din România, sub egida Primăriei Municipiului Iaşi (primar: Mihai Chirica) şi în organizarea Casei de Cultură „Mihai Ursachi“ (director: Adi Cristi).

La evenimentul organizat de Uniunea Scriitorilor din România şi Primăria Iaşi, la care a participat şi primarul Mihai Chirica, au fost prezente personalităţi din literatura română contemporană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.