Premiu important pentru Leonardo DiCaprio

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 21-01-2016

Actualizat: 21-01-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Actorul american Leonardo DiCaprio, nominalizat la Oscar la categoria ''cel mai bun actor'' pentru rolul din pelicula ''The Revenant'', a fost recompensat cu o distincţie a Premiilor Anuale de Cristal în cadrul Forumului Economic de la Davos, ''pentru capacitatea sa de a aborda criza climatică'', scrie Reuters.

Actorul, a cărui fundaţie sprijină proiectele de protejare a mediului înconjurător, a criticat ceea ce el a numit ''lăcomia corporatistă'' a industriei energetice. ''Pur şi simplu nu ne putem permite ca lăcomia corporatistă a industriilor de cărbune, petrol şi gaz să determine viitorul omenirii. Acele entităţi care au un interes financiar în menţinerea acestui sistem distructiv au negat şi chiar au acoperit dovada schimbărilor climatice'', a spus actorul. Fundaţia Leonardo DiCaprio, înfiinţată în 1998, a alocat numai anul trecut peste 15 milioane de dolari pentru proiecte de protejare a speciilor şi ecosistemelor de pe glob, spun cei de la Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri