Acest premiu, însoţit de o sumă de 60.000 de euro, recompensează un "eminent apărător al drepturilor omului", care "a denunţat abuzurile comise de forţele de ordine şi autorităţile locale" în Cecenia, a declarat preşedinta Adunării parlamentare a Consiliului Europei (APCE), elveţianca Liliane Maury-Pasquier.
"Premiul este o manifestare de recunoştinţă pentru munca pe care el însuşi şi Memorial o desfăşoară, este de asemenea un mesaj către toţi cei şi cele care depun eforturi în această regiune pentru afirmarea principiilor statului de drept şi ale drepturilor omului: continuaţi-vă acţiunea", a adăugat preşedinta adunării care reuneşte peste 300 de parlamentari din 47 de ţări membre ale Consiliului Europei (CoE).
Memorial, cel mai vechi ONG rus care militează pentru apărarea drepturilor omului, creat în 1989, se confruntă de mulţi ani cu o presiune constantă a autorităţilor ruse.
Oiub Titiev, de 61 de ani, şeful filialei din Cecenia, republică rusă din Caucaz, a fost arestat în ianuarie de poliţie, care afirmă că a descoperit în maşina lui droguri, despre care el susţine că au fost plantate fără ştirea lui. Judecat în prezent la Groznâi, el riscă până la zece ani de închisoare.
"În patria mea, în Cecenia, de mult timp arestările arbitrare au devenit sistemice", a denunţat Titiev într-un mesaj citit în limba rusă, în hemiciclul APCE de la Strasbourg, de Aleksandr Cerkasov, responsabil al Memorial.
"Toată această muncă de apărare a drepturilor omului în Cecenia şi în Rusia trebuie să continue şi comunitatea internaţională poate să ne ajute", a pledat Oiub Titiev în mesajul său.
Membră a CoE, Rusia este în plină criză în relaţiile cu organizaţia interguvernamentală de apărare a drepturilor omului şi a democraţiei. În contextul condamnării anexării Crimeei în 2014, APCE a suspendat drepturile de vot ale celor 18 parlamentari ruşi şi, în replică, Rusia a decis să suspende plata contribuţiei sale la bugetul Consiliului Europei.
Parlamentarii APCE urmează să dezbată marţi asupra unui eventuale schimbări a regulilor, care ar putea permite o ieşire din criză în relaţia cu Moscova.
Creat în 2013, Premiul Vaclav Havel recompensează acţiuni excepţionale ale societăţii civile în apărarea drepturilor omului.
În 2016, premiul a fost decernat Nadiei Murad, fostă sclavă a grupării Statul Islamic din minoritatea religioasă yazidi, care tocmai a primit Premiul Nobel pentru Pace, iar în 2017 laureatul a fost Murat Arslan, magistrat turc încarcerat în urma epurărilor care au fost declanşate după puciul eşuat din iulie 2016.
În 2018, pe lângă Oiub Titiev, ceilalţi doi candidaţi selectaţi pe lista scurtă au fost militanta cubaneză Rosa Maria Paya, prezentă luni la Strasbourg, şi activistul pentru drepturile omului din Bahrein, Nabeel Rajab, în detenţie din 2016.
Premiul Vaclav Havel pe 2018, decernat cecenului în detenţie Oiub Titiev
Premiul pentru drepturile omului Vaclav Havel 2018 al Consiliului Europei a fost decernat lui Oiub Titiev, responsabilul din Cecenia al ONG-ului rus Memorial, în prezent încarcerat, a anunţat luni organizaţia interguvernamentală, relatează AFP, informează Agerpres.
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

14
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
14

107
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
107

285
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
285

23
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
23

354
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
354

304
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
304

473
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
473

648
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
648

1.068
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.068

57
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
57

844
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
844

38
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
38

3.500
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.500
















Comentează