Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preot condamnat de Judecătoria Constanţa la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare după ce a condus băut o maşină

ciocanel judecator

Un preot a fost condamnat, miercuri, de Judecătoria Constanţa, la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost depistat conducând un autovehicul aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, acestuia fiindu-i interzis dreptul de a mai conduce vehicule pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a sentinţei şi fiind obligat la 80 de zile de muncă în folosul comunităţii. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Judecătoria Constanţa s-a pronunţat, miercuri, în dosarul preotului Valeriu Roman, trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Instanţa a decis condamnarea acestuia la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare, fiindu-i interzis dreptul de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dar şi dreptul de a conduce vehicule, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a sentinţei. Judecătoria Constanţa a mai hotărât ca Valeriu Roman să fie obligat la 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din Constanţa sau în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa în termen de 10 zile de la comunicare. La sfârşitul lunii ianuarie 2013, Valeriu Roman a condus un autoturism pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanţa, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens lovind două maşini care circulau regulamentar. El a fost testat de poliţiştii Serviciului Rutier, fiind depistat cu o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform Agerpres.

Potrivit site-ului Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Valeriu Roman ocupă funcţia de consilier de patrimoniu în cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.