Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preot găsit incompatibil de ANI, apropiat de şeful SRI, numit de Cioloş secretar de stat

guvern

Premierul Dacian Cioloş a numit doi noi secretari de stat la Transporturi şi Energie. Astfel, prin decizii ale prim-ministrului, Marcel Ioan Boloş a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor, iar Cristian Buşu - secretar de stat în Ministerul Energiei.  Ambele decizii ale premierului au fost publicate în Monitorul Oficial de miercuri.

Marcel Ioan Boloş, noul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, este un fost preot misionar, fost şef al Direcţiei Patrimoniu Imobiliar de la Primăria Oradea, şi fondator al Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul aceleiaşi instituţii. Din 2012 acesta a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar în 2013 a devenit director AMPOST.

În luna mai a anului 2014, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că l-a găsit pe Marcel Boloş în triplă incompatibilitate pentru că a exercitat simultan mai multe funcţii în sectorul public. Potrivit ANI, Marcel Boloş s-ar fi situat sub incidenţa Legii nr. 161/2003 pentru următoarele: În mai – iunie 2012, Boloş a fost director în Primăria Oradea, la Finanţări Internaţionale şi, în acelaşi timp, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Apoi, între 1 ianuarie 2013 – 1 ianuarie 2014, Marcel Boloş a fost director al aceleaşi direcţii din Primăria Oradea precum şi director general adjunct în Ministerul Transporturilor. De asemenea, în octombrie – decembrie 2013, orădeanul Boloş cumulase funcţiile de director general adjunct în Ministerul Transporturilor şi de director general al Institutului Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic SA, din sectorul public.

Fostul ministru al Transporturilor Ioan Rus l-a numit pe Marcel Ioan Boloş în Consiliul de Administraţie al Tarom, în martie 2015.

În 2012, când a ajuns pentru prima dată secretar de stat, Boloş declara într-un interviu, despre motivele numirii sale: "Cred că au contat rezultatele obţinute în Primărie. Să nu uităm că în 2008 am pornit de la zero Direcţia Management Proiecte şi am lăsat-o în mai 2012 cu proiecte de 187 milioane de euro şi cu o echipă de care sunt mândru. În al doilea rând a contat că ministrul Eduard Hellvig (actual director SRI - n.r.) mă ştia de pe vremea când era europarlamentar."

Cristian Buşu, celălalt secretar de stat numit de Cioloş, a fost membru al Comitetului Reprezentanţilor Fondului Proprietatea. Şi-a dat demisia în aprilie 2013 şi a fost înlocuit de fostul ambasador SUA în România Mark Gitenstein. Buşu a fost propus în 2014, de către SIF Oltenia SA, în Consiliul de Administraţie al Electrica. Noul secretar de stat este, din 2011, lector universitar la ASE Bucureşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.