Preparatorul fizic implicat în cazul de dopaj al lui Sinner poate reveni fără nicio 'restricţie'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 08-10-2025 20:43

Article thumbnail

Sursă foto: skysports.com

Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) nu vede nicio problemă în revenirea preparatorului fizic Umberto Ferrara, implicat în cazul de dopaj al lui Jannik Sinner.

„Jucătorii de tenis sunt independenţi, decizia de a alege pe cine angajează le revine lor, iar ei o iau cunoscând responsabilităţile pe care le au faţă de programul antidoping”, a declarat Karen Moorhouse într-un interviu acordat AFP, potrivit news.ro.

Testat pozitiv la clostebol (un anabolizant) în martie 2024, actualul nr. 2 mondial şi-a concediat preparatorul fizic Umberto Ferrara şi fizioterapeutul Giacomo Naldi după ce ITIA a dezvăluit rezultatele pozitive ale controalelor sale, în august 2024.

Sinner susţine că substanţa interzisă a fost introdusă în organismul său de către Naldi în timpul unui masaj, cu ajutorul unui spray care conţinea clostebol şi care aparţinea lui Ferrara.

Deşi autorităţile antidoping au recunoscut că este vorba de o contaminare accidentală, Agenţia Mondială Antidoping (AMA) i-a impus totuşi italianului o suspendare, negociată cu acesta, de trei luni între februarie şi mai 2025, pe motivul responsabilităţii sale faţă de anturajul său.

Odată ce suspendarea a fost executată, Sinner a anunţat la sfârşitul lunii iulie revenirea lui Umberto Ferrara în echipa sa.

Conform comunicatului publicat la acea vreme de compania de management a italianului, „Umberto a jucat un rol important în dezvoltarea lui Jannik, iar revenirea sa reflectă o preocupare reînnoită pentru continuitate şi performanţă la cel mai înalt nivel”.

În opinia lui Karen Moorhouse, „cadrul de lucru al unui jucător este foarte susceptibil de a înregistra încălcări. În fiecare caz (de dopaj, n.r.), încercăm în mod sistematic să aflăm dacă un antrenor sau orice alt membru al anturajului (unui jucător) este implicat” în comiterea încălcării, explică ea pentru AFP.

„În cazul particular” al dosarului Sinner, ITIA a concluzionat că membrii anturajului italianului „nu au încălcat nicio regulă”. „Prin urmare, din punctul nostru de vedere, nu există nicio restricţie care să îi împiedice să lucreze în mediul tenisului”, a susţinut directoarea generală a ITIA.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri