Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Presa belgiană se întreabă: Pot 'diavolii roșii' câștiga EURO 2024 fără Courtois

digisport.ro
euro 2024

Site-ul belgian walfoot.be se întreabă miercuri dacă "diavolii roşii" pot câştiga EURO 2024 fără portarul Thibaut Courtois, care a anunţat marţi că nu va participa la EURO 2024, la patru luni după ce a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior de la genunchiul stâng.

Anunţul lui Courtois vine în urma unei dispute cu selecţionerul Domenico Tedesco. În luna iunie, portarul a refuzat să joace împotriva Estoniei în preliminariile EURO 2024, deoarece nu a fost de acord ca lui Romelu Lukaku să i se atribuie banderola de căpitan, potrivit Agerpres.

Belgia şi România vor evolua în Grupa E, alături de Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, la turneul final al Campionatului European de fotbal, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie 2024.

Potrivit site-ului walfoot.be, selecţionerul Tedesco va decide dacă va încerca să-l convingă pe Courtois să revină la naţională după EURO 2024.

Pe plan sportiv, absenţa lui Courtois este o catastrofă, comentează walfoot.be. Potrivit acestuia, portarul lui Real Madrid nu poate fi acuzat: chiar dacă s-ar fi împăcat cu Tedesco, accidentarea l-ar fi împiedicat probabil să fie la 100% din capacitate. Dacă mijlocaşul Axel Witsel a câştigat cursa sa "contratimp" înainte de EURO 2020, un portar are nevoie de certitudini. Koen Casteels, jucătorul lui Wolfsburg, a fost confirmat acum ca titular între buturi, iar acesta este un lucru bun, notează site-ul citat.

Rămâne întrebarea dacă este posibil să câştigi o mare competiţie fără cel mai bun portar din lume. Ultima Cupă Mondială a dovedit că un mare portar este decisiv. În 2018, fără un Courtois la cel mai bun nivel al său, nu ar fi fost posibilă performanţa eliminării Braziliei în sferturi de finală. Este incontestabil, Casteels este un portar mai puţin bun decât Courtois.

"Deci, putem câştiga EURO 2024 fără Thibaut Courtois? Poate. Înainte de Cupa Mondială din 2022, puţini ar fi pariat pe o performanţă ca aceea a lui Emiliano Martinez (goalkeeperul Argentinei - n. r.). La fiecare turneu major, atrage atenţia un portar - ne gândim bineînţeles la Cupele Mondiale reuşite de fostul jucător al lui Standard Liege, Memo Ochoa, transfigurat în tricoul mexican", scrie walfoot.be.

Acesta aminteşte că până acum Casteels nu a reuşit vreo evoluţie de referinţă pentru Belgia. Casteels nu are deocamdată acea aură care le dă suporterilor impresia că el este omul potrivit. El va trebui să fie astfel: are şase luni pentru a deveni eroul unei naţiuni. În fiecare vară, presa scrie că el va pleca de la Wolfsburg, iar 2024 ar putea
fi cel mai important an din cariera sa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.