Presă: Fiorentina va primi 30% dintr-un posibil viitor transfer al lui Ianis Hagi

Autor: Andrei Radu

Publicat: 17-01-2018

Actualizat: 17-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.digisport.ro

Presa italiană a scris, miercuri, că directroul general al sectorului tehnic al clubului Fiorentina, Pantaleo Corvino, a reuşit să obţină, în afara sumei de două milioane de euro, o proporţie de 30 la sută dintr-un posibil viitor transfer, pentru a-l lăsa pe Ianis Hagi să revină la FC Viitorul.

Până în prezent, cota vehiculată dintr-un viitor transfer al fiului lui Gheorghe Hagi era de 20-25 la sută, anunță News.ro.

Ianis Hagi, în vârstă de 19 ani, a debutat la FC Viitorul, fiind transferat la FC Fiorentina în 2016, pentru două milioane de euro. Pentru că nu a fost folosit la formaţia italiană, Gheorghe Hagi a decis să-şi răscumpere fiul de la Fiorentina, cu aceeaşi sumă pe care a primit-o pentru el.

Însă Fiorentina consideră că evoluţiile lui Ianis Hagi au crescut de la sosirea la Florenţa, la fel şi valoarea de piaţă a jucătorului, astfel că suma oferită de FC Viitorul, egală cu cea plătită de italieni, nu este suficientă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri