Preşedinta Bundestagului, în vizită la Kiev

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 08-05-2022

Actualizat: 08-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedinta Bundestagului, Parlamentul Germaniei, Baerbel Bas, a sosit, duminică, la Kiev pentru a comemora victimele celui de-al Doilea Război Mondial şi pentru a purta discuţii politice, a anunţat un oficial al Bundestagului pe contul de Twitter.

Enrico Brissa, şeful de protocol al Bundestagului, a postat pe Twitter imagini cu Baerbel în timpul călătoriei cu trenul spre Kiev şi de la întâlnirea cu premierul ucrainean Denîs Şmîhal, conform news.ro.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va discuta cu liderii G7 în cadrul unei videoconferinţe, duminică, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului german, relatează BBC.

Discuţiile vor acoperi ”problemele actuale, în special situaţia din Ucraina. Preşedintele ucrainean Zelenski va participa şi va vorbi despre situaţia actuală din ţara sa”, a spus purtătorul de cuvânt.

De asemenea, Zelenski i-a invitat pe cancelarul german, Olaf Scholz, şi pe preşedintele, Frank-Walter Steinmeier, să îl viziteze la Kiev, potrivit preşedinţiei germane, citate de AFP. Zelenski a discutat într-un apel telefonic cu omologul său german, joi, despre ”nemulţumirile din trecut” ale celor două state, relatează The Guardian.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri