Coreea de Nord trebuie să prezinte scuze pentru 'provocările' militare la adresa Seulului, inclusiv pentru plasarea unor mine terestre care au rănit doi soldaţi sud-coreeni, a declarat luni preşedinta sud-coreeană Park Geun-hye, relatează Reuters, Kyodo şi AFP.
''Este nevoie de scuze clare şi de măsuri pentru a împiedica repetarea unor provocări şi situaţii tensionate similare. În caz contrar, acest guvern va lua măsurile necesare şi va continua propaganda'' contra Phenianului, a spus şefa statului sud-coreean într-o reuniune cu principalii săi consilieri.
Park Geun-hye a adăugat că Seulul ''nu va face vreun pas înapoi atunci când Coreea de Nord agravează provocările şi sporeşte ameninţările la adresa securităţii Coreii de Sud''.
Reprezentanţii celor două Corei au început sâmbătă dimineaţă negocieri pentru a detensiona situaţia de criză. Tratativele au fost suspendate după zece ore, dar au fost reluate duminică la primele ore.
Armatele celor două ţări sunt în stare de alertă maximă şi desfăşoară armament de-a lungul frontierei, unde schimburi de tiruri de artilerie au avut deja loc.
Coreea de Nord îi cere Seulului să înceteze operaţiunile de propagandă de la frontieră împotriva regimului de la Phenian, ameninţând în caz contrar cu o "reacţie militară extrem de puternică".
Cele două Corei sunt, din punct de vedere tehnic, încă în stare de război, întrucât războiul din Coreea (1950-1953) s-a încheiat cu un simplu acord de încetare a focului şi nu cu un tratat de pace, informează Agerpres.
Preşedinta Coreei de Sud: Coreea de Nord trebuie să prezinte scuze
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

249
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
249

952
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
952

2.016
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
2.016

2.817
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.817

2.549
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.549

2.656
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.656

3.766
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.766

47
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
47

3.806
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.806

3.088
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.088

3.433
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.433

80
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
80

3.895
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.895
















Comentează