Președinta Georgiei respinge legea privind 'influența străină' prin veto, în ciuda protestelor opoziției

Autor: Cimpean Ana-Maria

Publicat: 18-05-2024

Actualizat: 18-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: WRAL.com

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters.

Legea respectivă impune organizaţiilor care primesc peste 20% din finanţare din străinătate să se înregistreze ca "agenţi de influenţă străină", în conformitate cu o lege similară din Rusia, conform News.ro.

Acest veto era aşteptat, dar Parlamentul are încă posibilitatea de a-l anula prin votarea din nou a textului.

Opoziţia georgiană şi ţările occidentale văd în această lege riscul unui derapaj autoritar. Uniunea Europeană a avertizat că ea ar constitui un obstacol în calea aderării la UE pentru Georgia, ţară candidată din 2022, argumente reluate de Salomé Zurabişvili.

"Astăzi am respins prin veto legea rusă. Această lege este rusească în esenţă şi spirit", a declarat ea în cadrul unui briefing de presă, citată de agenţia de presă rusă TASS. "Contrazice Constituţia noastră şi toate standardele europene şi, prin urmare, reprezintă un obstacol pe drumul nostru european", a adăugat ea. "Această lege trebuie să fie abrogată".

Partidul de guvernământ susţine că această lege este necesară pentru a îmbunătăţi transparenţa finanţării ONG-urilor şi pentru a proteja ţara de interferenţe externe.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri