Preşedinta Universităţii Pennsylvania a demisionat, după ce a fost ţinta criticilor pentru remarcele făcute în legătură cu antisemitismul în faţa unei comisii a Congresului american, informează Rador Radio România.
Atunci când Elizabeth Magill a fost întrebată dacă a cere genocidul evreilor ar încălca sistemul de valori al universităţii, respectiv dacă studenţii universităţii, care au făcut acest lucru, ar trebui pedepsiţi, ea nu a dat un răspuns clar.
Vineri, un donator important al universităţii a retras o bursă în donaţie de 100 de milioane de dolari în semn de protest faţă de comentariile preşedintei. Ulterior, Elizabeth Magill şi-a cerut scuze.
Comentează