Preşedinte celor de la Hermannstadt anunţă că nu va mai închiria o instalaţie de nocturnă pentru meciul cu Gaz Metan: 'Vom alege alt stadion'

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 14-03-2018

Actualizat: 14-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: ilfovsport.ro

Preşedintele clubului Hermannstadt, Teodor Birţ, a declarat că echipa de liga a doua va disputa prima manşă a semifinalelor Cupei României, în compania formaţiei Gaz Metan Mediaş, la Sibiu, şi că este exclusă închirierea unei instalaţii de nocturnă. “Gaz Metan este un adversar accesibil. Nu am vrut să întâlnim CSU Craiova în semifinale, deoarece este favorita numărul unu la câştigarea trofeului, dar nici pe FC Botoşani, din cauza deplasării lungi. Pentru noi, important este campionatul, îndeplinirea obiectivului, promovarea în Liga I. Primul meci va avea loc la Sibiu. Este exclus să mai închiriem instalaţia de nocturnă, mai ales că, la acea dată, lucrările la Stadionul ”Municipal” vor fi în toi. În cazul în care se decide ca meciul să aibă loc în nocturnă, vom alege alt stadion”, a spus Birţ.

Hermannstadt va întâlni Gaz Metan Mediaş în semifinalele Cupei României. Prima manşă este programată să se dispute la Sibiu, la 18 aprilie, iar returul va avea loc în 9 mai, la Mediaş. În cealaltă semifinală se vor întâlni FC Botoşani şi CSU Craiova, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri